După ce primul pas a fost făcut și a ajuns pentru prima oară în America, pentru Irina Columbeanu a devenit o obișnuință să-și petreacă vacanțele alături de mama ei.

EXCLUSIV/ Irina Columbeanu e topită după mama ei. Plânge că nu mai vrea acasă!

Iar acum Monica Gabor este tot mai aproape de a-și vedea visul cu ochii, acela ca fiica sa să se mute să locuiască definitiv cu ea. Și asta pentru că Irina Columbeanu e topită după mama sa și plânge numai la gândul că va trebui să se întoarcă acasă. Chiar dacă și la Izvorani, unde are domiciliu alături de tatăl său, dispune de tot ce-și dorește.

Irina nu mai vrea să plece de lângă Monica. Și Irinel știe acest lucru. După ultima vacanță petrecută în America, fata a plans mult la plecare, pentru că nu dorea să se mai întoarcă. Când a ajuns acasă, a fost foarte supărată și nu mai voia să vorbească mai cu nimeni. Tocmai de aceea Irinel încearcă să accepte ideea că Irina va pleca de lângă el. ”, ne-a mărturisit o persoană apropiată Monicăi Gabor.

În al nouălea cer!

Încă de când divorța de Irinel Columbeanu și renunța la custodia Irinei, după luni de procese, Monica Gabor declara că așteaptă să treacă anii, iar fiica sa să-și aleagă singură destinul. Acum, când cele două, fiică și mama sunt nedespărțite, în America, fosta soție a afaceristului de la Izvorani își exprimă fericirea pe conturile sale de socializare.

Când suntem împreună suntem în al nouălea cer!”,

„Noi ne simțim ca în rai. Vă dorim și vouă același lucru”,

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

le-a mărturisit Monica Gabor prietenilor ei din mediul online.

Bună din al nouălea cer. Cine e binedispus azi? Noi da. Va pupăm”, a mai spus ea.

CITEȘTE ȘI:

PRIMELE IMAGINI: Irina Loghin, pentru prima oară soacră, la 79 de ani. Irinuca s-a maritat azi!

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI