Rămasă acum, în urma divorţului, cu un apartament, cu fetiţa de cinci ani şi jumătate şi cu multe nevoi, Iulia a ajuns să facă faţă din ce în ce mai greu cheltuielilor cotidiene, deşi are o colaborare permanentă cu postul Kanal D.
Banii din salariu însă nu-i ajung să plătească bona, menajera, grădiniţa şi facturile, mai ales că şi imaginea nonconformistă pe care şi-a creat-o necesită investiţii serioase. Surse din televiziunea turcească ne-au declarat că Iulia şi-ar cheltui aproape toţi banii pe ţinutele pe care le poartă la TV, amânând o parte mare din restul cheltuielilor.

Adună datorii peste datorii

Aceleaşi surse au mai precizat faptul că Iulia s-ar plânge din ce în ce mai des pe holurile televiziunii că fostul soţ nu o mai ajută cu bani, că i-a luat şi telefonul mobil, pe motiv că aparţinea firmei şi că abia se descurcă să plătească bona.
Mai mult, stilista ar strânge datorii şi la magazinul de cartier de la care se aprovizionează, datorii pe care până nu demult i le stingea Albu. Iulia se scuză spunând că nu are bani la ea şi îl asigură pe vânzător că fostul soţ îi va stinge datoriile cât de curând. Se pare însă că Mihai s-a cam săturat să i le achite şi a lăsat-o să se descurce.

 
 

Urmărește-ne pe Google News