S-au iubit intens ani la rând şi s-au despărţit taman când se părea că vor ajunge în faţa altarului. Au investit nu mai puţin de 200.000 de euro într-o vilă cu şapte camere, cu intrări separate, s-au mutat recent cu tot cu bagaje în ea, dar acum nu le rămâne decât să se mulţumească cu statutul de vecini de perete.
Keo şi Andreea Bălan nu mai formează un cuplu din iarnă, ei anunţându-şi însă separarea oficială abia în urmă cu câteva zile. Motivul? Andreea, ajunsă la vârsta de 30 de ani, visa la o familie şi la un bebeluş, iar el nu se simţea pregătit pentru un astfel de pas, preferând să mai copilărească.
Cum n-au ajuns la un numitor comun, au decis, după discuţii interminabile, că despărţirea e cea mai bună soluţie. Chiar dacă, practic, el a fost cel care s-a speriat de o eventuală căsătorie şi a făcut pasul înapoi, Keo nu-şi ascunde suferinţa:
“Îmi găsesc liniştea în muzică. În acest weekend, şi eu, şi Andreea am avut concerte, deci nu ne-am văzut. În momentul de faţă eu lucrez la noul meu single şi la o piesă nouă pentru Andreea”, a mărturisit Keo pentru Libertatea.
Andreea plânge de dorul lui
Mai mult, întrebat dacă există posibilitatea ca el şi Andreea să revină la vechile sentimente, artistul a lăsat loc de întors:
“În viaţă am învăţat ca niciodată să nu spun niciodată”, a adăugat acesta.
De partea cealaltă, despărţirea nu i-a picat prea bine nici Andreei, care plânge şi speră într-o minune. Artista a postat pe contul său de socializare piesa “Mă doare fără tine”, ca un mesaj pentru bărbatul care visa să o aducă la altar.