Invitat la matinalul postului de radio Gold FM, Valentin Alexandru Jucan, membru al CNA, s-a lansat într-o discuţie amplă despre ce ar însemna cenzura şi cât ar trebui să funcţioneze bunul-simţ în televiziunea de azi cu gazda lui, Mihai Dobrovolschi.
Luminat de ideea înfiinţării unui club al audiovizualului, oficialul a comis-o pe limba lui. Ca să facă o glumă, Dobro l-a propus pe Capatos preşedinte, moment în care, judecând după viteza reacţiei şi duritatea ei, Jucan a văzut roşu în faţa ochilor.
«Nici portar nu l-aş vedea!»
“Nici portar!”, a sărit membrul CNA. Realizând că nu s-a comportat conform cu statutul său şi s-a lăsat pradă impulsului, a încercat să o dreagă însă, numai abilitatea lui Dobrovolschi de a depăşi momentul a funcţionat.
Contactat telefonic pe această temă, Capatos i-a răspuns cel puţin cu aceeaşi monedă: “Domnul Jucan este singurul membru CNA care pleacă de la premisa că, în momentul în care ne ducem la şedinţele lor, îl luăm de prost. Din punctul ăsta de vedere, eu îl consider un vizionar!”.