Tania Popa și partenerul ei de viață, Veaceslav Damian, împlinesc în această primăvară un deceniu de când au devenit soț și soție. Vor celebra evenimentul printr-o petrecere grandioasă. Data nu a fost aleasă întâmplător.

“Pe 18 mai ne-am căsătorit religios. De aceea e 18 mai, pică vineri, dar la artiști nu contează. Va fi și o reînnoire a jurămintelor, evident, la preotul nostru, Cristian. Pe 18 mai fac nuntă, pentru că atunci nu am apucat. Ne-am luat peste noapte. Pe soțul meu nici nu-l cunoșteam foarte bine și nu am apucat decât să facem cununia religioasă și civilă și fără petrecere. Și bărbatul meu a zis: Îți fac petrecere, îți promit, dar la 10 ani! Și iată că s-au făcut 10 ani și nu are încotro, trebuire să se țină de cuvânt”, a declarat, pentru Libertatea, Tania Popa.

Tania Popa face petrecerea la Teatrul Elisabeta

Inițial, actrița voia ca petrecerea să aibă loc pe malul mării. S-a răzgândit între timp, din dorința de a avea alături persoanele dragi, cărora le-ar fi fost mai ușor să ajungă în Capitală. Prin urmare, a stabilit ca loc de desfășurare a evenimenului restaurantul de la parterul Teatrului Elisabeta.

Am zis să facem aici, să nu supărăm pe nimeni, că s-au adunat vreo 100 și ceva de oameni. Avem foarte mulți prieteni și oameni care țin la noi și atunci o să facem petrecere aici, arată foarte frumos restaurantul. Sunt aici, în casă. Pot să și joc în seara aceea un spectacol și apoi să cobor la parter și să mă fac mireasă”, ne-a dezvăluit actrița detalii despre eveniment.

Actrița își face singură rochia de mireasă

Dacă majoritatea mireselor se decid greu asupra modelului de rochie pentru ziua cea mare, actrița nu va pierde vremea prin magazine. Pentru că deține propriul atelier de creație vestimentară, Tania Popa se va ocupa personal de confecționarea outfit-ului.

O mireasă mai altfel voi fi, nu chiar așa că la vârsta mea…Nu va fi rochie albă, doar dacă va fi toată din paiete albe sau din pietre albe. O voi confecționa eu, evident, nici nu se discută să ies la ceremonii sau pe covor roșu sau la evenimente importante altfel decât în rochiile mele. Nu există, doar așa!”, ne-a spus ea hotărâtă.

Luna de miere va fi în Hawaii

După ce au stabilit data și locația unde vor celebra petrecerea de nuntă, Tania Popa și Veaceslav Damian s-au preocupat de organizarea voiajului de călătorie. “Am avut 2 luni de miere, evident o să fie și a treia, categoric, visul vieții mele, el știe deja, va fi în Hawaii . În Republica Dominicana a fost a doua lună de miere, prima a fost în Spania. Mă îndrăgostesc de fiecare loc în care mă duc. Eu până nu dansez cu ghirlandă pe gât , nu mă las! Deci acolo va fi a treia lună de miere”, a precizat Tania Popa.

Foto: Facebook

Citeste si: EXCLUSIV/ Tania Popa va ridica o casă de vacanță pentru bătrâni pe terenul lui Cristi Iacob! Actorii și-au unit forțele

 
 

Urmărește-ne pe Google News