“Gata, vreau să mă cuminţesc, să mă aşez la casa mea. Am realizat că numai cu Noemi mă simt cel mai bine. Ne-am împăcat azi (n.r. – ieri) şi zilele acestea ne vom întâlni să mai discutăm despre relaţia noastră. Oricum, am promisiunea că se va gândi dacă vrea sau nu să se mărite cu mine. Cel mai probabil, dacă va accepta, nunta va fi toamna aceasta. Desigur că la nuntă voi cânta şi eu!”, a declarat Mihai pentru ziarul Libertatea.
Condamnat la 3 ani cu suspendare
Mihai Mitoşeru este pregătit sufleteşte de căsătorie, însă nu mulţi ştiu că el a avut nevoie, după decesul Cristinei, de ajutorul unui psiholog.
“Este vorba despre prima mea iubită, fata cu care m-am pupat prima oară, am fost 10 ani împreună. Nu ne-am înşelat, nu ne-am certat, eram logodiţi şi urma să ne căsătorim. Mult timp nu am mai crezut în Dumnezeu. Puteai să mă calci cu maşina, iar eu nu aş fi simţit. Acum înţeleg ce a fost în sufletul tatălui Cristinei. Aş fi vrut să vină la mine şi să îmi dea un pumn, să facă orice”, a făcut el o mărturisire emoţionantă la o emisiune TV.
Mihai şi Cristina, înainte de cumplitul accident
Pentru că în urma expertizelor specialiştilor s-a dovedit că Mihai Mitoşeru conducea Matizul în care se afla Cristina Duca, deşi el nu a recunoscut niciodată, actorul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.