Tot cu mama merge şi în vacanţe

Ai vecini celebri, premierul Ponta şi soţia lui, Daciana Sârbu, familia fostului premier Adrian Năstase…
Se spune că trebuie să te ai bine cu vecinii, dar eu nu cunosc personal nici una dintre personalităţile acestea. Consider că nu mă priveşte viaţa lor.
Cum arată o zi din viaţa ta?
În general, nu mă plictisesc. Din orice nimic îmi fac o bucurie. Faptul că mă văd cu prietenii la o cafea poate fi un eveniment fericit. Fiecare zi trebuie să fie altfel, îmi impun să fie aşa, pentru că altfel intri într-o rutină care te macină şi te duce la depresie. Să ai treabă e cel mai bun lucru.
Locul tău de inspiraţie, “gara noastră mică”, cea mai apropiată de tine, cea din Breaza, s-ar putea închide…
E destul de trist. Mă mai duc în gara din Câmpina, care e proaspăt refăcută, însă într-un mod trist, are pasaje înfricoşătoare, a fost zugrăvită de oameni care nu au simţ estetic.
Cu Marina Voica, altă vedetă care s-a mutat de ani buni la Breaza, te vezi?
Da, vorbim mereu la telefon. Ne-am ajutat reciproc să instalăm nişte antene parabolice, să prindem mai multe posturi decât cele din programul standard – spectacole de la ruşi, chinezi, de la televiziuni cu bugete mari…
Ai scos multe şlagăre de-a lungul timpului. Despre hiturile de acum ce părere ai, cum apreciezi piaţa muzicală actuală?
Piaţa există, şi cumpărători. Însă marfa e proastă. Iar cei ce şi-ar dori să cumpere muzica noastră, mai veche, n-o găsesc. Cât despre muzica mea, aparţine unui public căruia nu-i e teamă de ridicol când e vorba de sentimente.
Te ştiu mare amator de vacanţe. Pe unde ai mai fost în ultima vreme?
Îmi place să plec în vacanţe, însă nu pentru perioade lungi, am devenit legat de matca mea. Am cam multe tabieturi, dar nu mă simt hachiţos şi îmbătrânit. Ultima oară am fost în Palma de Mallorca, cu mama.
Constat că ai rămas burlac. Regreţi că nu ţi-ai întemeiat o familie?
Nu regret lucrul acesta. Am ştiut foarte bine care sunt bucuriile şi riscurile când îţi alegi un astfel de drum. Drept pentru care mi se pare o întrebare nefirească şi nelalocul ei. E ca şi cum ai întreba pe cineva: “De ce te-ai căsătorit?”. Sunt burlac pentru că aşa am hotărât!

Nu s-a afişat cu nici o iubită

Foarte discret cu viaţa lui personală – a fost deranjat şi când a fost întrebat de ce nu s-a căsătorit -, Gabriel Dorobanţu nu a fost surprins niciodată în compania vreunei femei. Nici nu a vorbit despre relaţiile sale.
Singurele fotografii în care ţine drăgăstos pe după umeri vreo frumuseţe sunt cele în care apare alături de cântăreţele din generaţia lui – Corina Chiriac, Anca Ţurcaşiu sau Angela Similea, de exemplu.

Iată ce mai fac ceilalţi crai ai muzicii din perioada comunistă

Daniel Iordăchioaie tocmai a divorţat

Daniel Iordăchioaie (46 de ani) o duce rău cu banii, fiindcă nu mai are spectacole. Iar la sfârşitul anului trecut a divorţat de Nouria Nouri, cu care are doi copii.
Adrian Daminescu s-a apucat de gătit

Adrian Daminescu (58 de ani) nu-şi mai găseşte locul în muzică. Acum, viaţa lui se împarte între propria şcoală de canto pentru copii şi bucătărie. Pasiunea pentru gătit l-a dus la emisiunea “MasterChef – Proba celebrităţii” (PRO TV).
Gabriel Cotabiţă cântă şi… e bunic

Gabriel Cotabiţă (59 de ani) încă-şi caută dragostea, deşi a devenit bunic – fata lui cea mare a adus pe lume un băieţel. Profesional, continuă să meargă pe drumul ales înainte de 1989: muzica. Acum e liderul trupei VH2, iar în paralel e prezentator şi producător TV.
Gigi Gheorghiu se pregăteşte de nuntă


Gheorghe Gheorghiu (53 de ani) o duce excelent: are concerte berechet şi e directorul unei firme de scenotehnică şi organizări de evenimente. Călătoreşte mult peste hotare, iar la vară urmează să se însoare cu o juristă de 34 de ani, pe nume Iulia (foto).VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News