Pe 5 decembrie, când în România era aproape miezul nopții, regizorul Adam McKay și actorii Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Jonah Hill și Tyler Perry au ocupat scaunele unei încăperi micuțe din complexul artistic Lincoln Center din New York, pentru o conferință globală despre noul lor film, „Dont Look Up”/„Nu privi în sus”. Discuția, la care a luat parte și Libertatea, a fost moderată de dr. Amy Mainzer, astronom și consultant științific pentru film.
„Dont Look Up” este o comedie neagră despre doi astronomi, interpretați de DiCaprio și Lawrence, care descoperă că o cometă va lovi Pământul. După ce președintele SUA nu se arată interesat de problemă, pentru a atrage atenția asupra pericolului, cei doi pornesc într-un tur mediatic, însă se lovesc de indiferență, negări și ironii.
DiCaprio, pasional când vorbește despre problemele climatice
Relaxat și îmbrăcat lejer, într-un pulover și blugi negri, o jachetă maro și teniși albi, Leonardo DiCaprio a fost primul care a luat cuvântul. Cu o pasiune care trecea dincolo de ecranul laptopului, actorul a subliniat cât de importantă este comunitatea științifică pentru binele comun, dar și cât de răspândită este incapacitatea oamenilor de a accepta adevărul științific.
„Mesajul acestui film este deosebit de important: trebuie să avem încredere în comunitatea științifică. Este un film esențial, mai ales pentru vremurile pe care le trăim. Cel mai mult mi-a plăcut modul în care Adam (regizorul Adam McKay, n.r.) a reușit să arate cât de ușor ne lăsăm distrași de la adevăr în zilele noastre. «Dont Look Up» e o analogie pentru societatea modernă, descrie perfect inabilitatea noastră de a auzi și de a asculta adevărul științific”, a declarat DiCaprio.
Leonardo DiCaprio s-a dedicat de ani buni luptei împotriva crizei climatice, are propria fundație prin care sprijină proiecte de mediu și a realizat mai multe documentare pe acest subiect, între care scurtmetrajele „Water Planet” și „Global Warming”.
„De multe ori, oamenii de știință se simt ignorați”
Actorul a mărturisit că a tot căutat un film care să abordeze pericolul schimbărilor climatice, ceva care, în opinia lui, nu-i interesează pe mulți oameni.
„Adam a reușit să găsească o modalitate genială de a atrage atenția asupra acestui subiect. S-a folosit de ideea că o cometă uriașă va lovi Pământul și a arătat reacțiile politice, științifice și ale societății. Sunt atât de multe paralele pe care le putem face între acest fir narativ și criza climatică. Cred că este cea mai importantă problemă despre care toți am putea vorbi în mod regulat. Este nevoie și de artiști pentru a schimba narațiunea, pentru a stârni o dezbatere publică”, a spus laureatul Oscar.
Mi-am dorit foarte mult să joc în acest film, pentru că e felul meu de a spune: jos pălăria în fața oamenilor care și-au dedicat viața științei. E modul în care am încercat să le fac vocea auzită.
Leonardo DiCaprio:
„Sunt recunoscător și onorat că am avut șansa să interpretez un personaj pe care l-am construit bazându-mă exclusiv pe oamenii din comunitatea științifică pe care i-am cunoscut și, în special, pe specialiștii în climă. Am un respect imens pentru acești oameni care au încercat să comunice urgența problemelor climatice și care, de multe ori, s-au simțit tratați cu indiferență, ajungând pe ultima pagină a ziarelor”, a mai declarat DiCaprio.
50 de repetiții pentru un discurs
Una dintre cele mai puternice scene din film este cea în care personajul jucat de DiCaprio ține un discurs înflăcărat, în încercarea disperată de a convinge oamenii că pericolul este iminent.
„Am lucrat cam de 50 de ori împreună cu regizorul. Tot ce mi-am dorit de la acel discurs a fost să articulez frustrarea comunității științifice”.
DiCaprio a vorbit și despre momentul în care cei doi astronomi îi prezintă problema președintei SUA (Meryl Streep) și fiului ei (Jonah Hill), angajat în funcția de șef de personal, iar aceștia resping dovezile științifice. Actorul este de părere că este pusă o oglindă în fața societății în care trăim și arată felul în care cei cu putere de decizie tratează veștile care nu le servesc agendei lor politice.
„Acești politicieni, pur și simplu, negociază gravitatea situației. Pentru un om de știință, e ceva inimaginabil și inacceptabil. Asta îi provoacă personajului meu anxietate și panică și părăsește biroul înțelegând că are de-a face cu o administrație care nu crede în fapte, în adevăr și este preocupată doar de alegeri și dacă va primi voturi”, a explicat DiCaprio.
Și actorul Tyler Perry, care interpretează rolul prezentatorului unui matinal în care sunt invitați astronomii, a declarat că scena din Biroul Oval a fost una inconfortabil de privit. „Mi s-a părut foarte aproape de realitatea pe care o trăim, mai ales de când a izbucnit pandemia. Unii oameni, pur și simplu, resping realitatea, evidențele, știința. E înfricoșător.”
„Filmul ăsta arată ce înseamnă să negi dovezile științifice”
Despre percepția oamenilor asupra științei și a comunității cercetătorilor au vorbit, în cadrul evenimentului, și actrițele Jennifer Lawrence și Meryl Streep.
„Este atât de trist și de frustrant să vezi cum oamenii care și-au dedicat întreaga lor viață descoperirii adevărului sunt respinși de alți oameni cărora nu le place adevărul”, a spus Lawrence.
„Avem nevoie de oamenii ăștia, iar acum avem mai multă nevoie de ei decât oricând. Sunt fericită că acest film iese în lume, pentru că el conține speranță pentru viitor. Arată ce înseamnă să negi dovezile științifice, ce efecte poate avea această atitudine”, a comentat și actriță Meryl Streep, cunoscută pentru pozițiile sale militante.
Meryl Streep: „Am tot văzut comportamente absurde și nerușinate ale unora cu funcții de conducere”
Întrebată care a fost sursa de inspirație pentru personajul său – un fost model nud ajuns președintele Statelor Unite -, actrița cu trei Oscaruri în palmares a profitat de ocazie pentru a critica politicienii de azi.
Izbucnind într-un hohot de râs, Streep a spus: „În ultimii ani, cred că am avut multe surse de inspirație în jurul nostru, am tot văzut comportamente absurde și nerușinate ale unor oameni influenți, aflați în funcții de conducere. A fost amuzant să construiesc acest personaj, căruia nu-i pasă decât de propriul ego și de propriile dorințe, vrea doar să aibă putere și mulți bani, dar și părul coafat, unghii frumoase și genți scumpe. Dar e un personaj lipsit de emoții, de empatie”.
Costul de a fi funcționar public nu este mic. Un om într-o asemenea funcție chiar trebuie să fie capabil de un mare sacrificiu, familia lui face un sacrificiu, trebuie să fii dispus să faci asta. Sincer, este uimitor că încă sunt oameni de bună credință care se implică.
Meryl Streep, actriță: