Liviu Vârciu s-a așezat la casa lui, după ce, nu mai puțin de patru ani, a făcut eforturi financiare să-și vadă dorința îndeplinită.
Artistul nu s-a însurat și încă nu are de gând s-o facă, ci doar s-a mutat în vila sa pe care a construit-o după pofta inimii.
”A ieșit exact cum mi-am dorit, nu-i lipsește nimic. De patru ani, nu am mai plecat în niciun concediu, ca s-o termin”, ne-a spus acesta, bucuros de reușita sa.
Și, pentru ca totul să-i meargă bine, Liviu va chema și un preot, care să-i sfințească locuința. El va locui singur, iar fata care-i va călca pragul va fi cea pe care o va dori de soție, potrivit propriilor mărturisiri. ”În rest nu am de gând să aduc pe nimeni aici”, a adăugat acesta.
A supravegheat lucrările
Liviu a fost cel care a supravegheat lucrările și chiar s-a implicat în construirea casei sale din Băneasa. Eforturile par să fi meritat. Asta pentru că actorul are o vilă ca a nimănui, cu o cramă la subsol și studiou de înregistrări. Mai mult, Vârciu are și sala de cinema în casa sa, la ultimul etaj a acesteia. Mobila este una unicat, făcută la comandă și asortată în toată casa. Mult timp, prezentatorul a locuit cu chirie, a avut rate la bănci pentru un apartament pe care și l-a luat în timpul căsniciei cu Adelina Pestrițu, și pe care era să-l piardă. În prezent, acolo locuiesc părinții săi, care s-au mutat din Constanța, pentru a-i fi alături.
CITEȘTE ȘI: Liviu Vârciu a ajuns pe mâna medicului. Artistul are probleme cu inima