Mereu pe drumuri, stresată și agitată, Lora s-a ales cu o boală nervoasă, mai precis cu scrâșnitul din dinți. Pe fond de stres, multe persoane ajung să-și tocească dinții în timpul nopții. Acum se explică de ce artista a optat să poarte un aparat dentar la o vârstă destul de înaintă și nu în copilărie, așa cum recomandă mulți medici stomatologi.

„În primul rând, tehnologia nu era atât de evoluată când eram eu copil. Aparatele dentare erau foarte dureroase pentru că erau făcute niște improvizații, iar acum totul este la un alt nivel. Mi-am dorit foarte mult să ajut copiii de la „Next Star” când eram eu în juriu, să nu mai fie complexați și practic de acolo a pornit povestea aparatului dentar. Mi-am dorit foarte mult, ulterior cred că mi-a fost un mare minus aparatul, dar nu a fost nici o problemă, pentru că am făcut parte dintr-o gașcă a celor cu aparate dentare și m-am împrietenit cu foartă multă lume. Vă sfătuiesc să purtați. Eu am aflat că am o problemă după ce m-am hotărât să-mi pun aparatul, adică atunci când am început să-mi fac toate investigațiile mi s-a spus că am o problemă gravă, care mi-ar fi deformat fața în timp. Am mai aflat și că am o boală nervoasă în somn, adică scrâșnesc dinții, se tociseră la un moment dat, deci a trebuit să fac multe intervenții pentru a reveni la dantura pentru care a fost construită fața mea”, ne-a declarat Lora, completând că după ce și-a dat jos apartul dentar a scăpat în proporție destul de mare și de problema scrâșnitului. „Acum am scăpat de scrâșnit, plus că port și gutiere din când în când, noaptea. Dacă am avut o zi stresantă e clar că voi scrâșni din dinți și atunci îmi pun imediat gutierele”, a mai spus cântăreața.

Lora plătește prețul celebrității cu propria sănătate

Chiar dacă trăiește într-un ritm alert și aproape că se epuizează, Lora este decisă să se implice în tot soiul de proiecte. În toamna acestui an se va lansa oficial și în industria cosmetică, cu o cremă pentru față.

„Am intrat în industria cosmetică, trebuie doar să aflați și voi. Testez acum o cremă pe care doresc să o scot la toamnă pe piață. Este o cremă de față, pentru hidratare, bineînțeles naturală 99,9%, și este în testări. Nu este testată doar de mine, ci de toată lumea. Atât pot să vă spun deocamdată”, ne-a mai spus Lora.

FOTO: Dumitru Angelescu


EXCLUSIV. La 71 de ani, Angela Similea lansează un nou album!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News