Lazarus a oferit o declaraţie sfâşietoare, pentru Libertatea, despre momentele crunte prin care trece. „Vara asta am fost cu toţii la mare, la Constanţa. Eram fericiţi. A pierit singura persoană în care aveam încredere necondiţionat, singura persoană care nu m-ar fi trădat niciodată, singura persoană care a fost lângă mine şi a crezut în mine când în jur toate se prăbuşeau. Oricum, ştiu că de acum încolo va avea mai multă putere decât atunci când era în viaţă. Ieri s-a trezit din comă şi a spus ‘copiii, unde sunt copiii?’. L-am adus întâi pe Andrei şi l-a văzut, a zâmbit, l-a mângâiat şi apoi a căzut din nou într-un somn greu. Am simţit că se duce pentru că era să o pierd dimineaţă şi am întors-o înapoi vorbind cu ea. Apoi era să moară din nou…Începuse să vadă o fereastră şi ‘lume multă’, a zis ea, care venise să o treacă dincolo. Dar nici a doua oară nu a murit şi atunci am ştiut că vrea să o vadă pe Ana. M-am dus, am adus-o şi pe Ana şi ne-a simţit imediat, a deschis ochii, a zâmbit, ne-a mângâiat pe amândoi şi…Doamne, nu pot să îmi dau seama ce a vrut să spună. Apoi a căzut din nou în comă, nu a mai auzit pe nimeni şi a murit. Nu i-a fost frică de moarte niciun moment. A fost un om bun, iar oamenii buni nu se tem de moarte şi mor repede…”, a spus, marcat de durere, Lazarus.
Telefonul mamei lui Lazarus a dispărut după ce femeia a murit
Realizatorul TV a povestit şi un moment halucinant, petrecut după stingerea din viaţă a mamei sale. Telefonul femeii a fost furat iar Lazarus a vorbit la telefon chiar cu cel care l-a sustras.
„Culmea culmilor este că telefonul ei a dispărut, şi aseară am sunat pe el, primeam reject iar în final mi-a răspuns o voce de bărbat, preţ de 17 secunde. Am sunat la Vodafone şi am întrerupt abonamentul, dar tare aş fi curios cum a putut să dispară telefonul din casă”, a povestit Luis Lazarus.
Înmormântarea va avea loc, vineri, la ora 14.00, la Cimitirul Municipal din Constanţa.