În urmă cu un an, ieșea la iveală faptul că Toma Cuzin a îngroșat rândurile artiștilor care au chemat în judecată CREDIDAM, organismul care, din 1996 încoace, colectează și apoi repartizează artiștilor banii proveniți din difuzarea înregistrărilor comerciale de către posturile de radio și TV, de la operatorii de cablu, cinematografe, restaurante, hoteluri, baruri, discoteci și organizatori de evenimente artistice.

Interpretul savurosului Firicel al luʼ Cimpoaie din “Las Fierbinți” n-a chemat degeaba la tribunal instituția; înainte de a apela la justiție, le-a cerut reprezentanților CREDIDAM să explice mecanismul de calcul al remunerațiilor fiecărui artist, fiindcă sumele primit de el nu “se pupau” cu cele pe care calculase că ar trebui să le încaseze. Însă aceștia nu au răspuns solicitării sale.

În 2012 – s-a plâns Firicel pe Facebook -, CREDIDAM nu i-a dat nici un ban, iar în 2013 a trebuit să facă scandal ca să primească drepturile. Apoi… instituția, pe care el a rebotezat-o la nervi “ciordidam”, l-a dat afară!

Firicel are trei procese cu CREDIDAM. De 4 ani, prin tribunale

Așa a ajuns el că ceară ajutorul unui avocat și să pornească războiul pe căi legale.

Azi, lucrurile sunt în plină desfășurare. Actorul e încrezător că va câștiga, dar e supărat că procesele trenează. “Cam toată lumea se ferește să vorbească de hoțiile de acolo. Cum stau acum? «În pronunțare». Sunt în plin proces. Se mișcă greu, dar se mișcă. Dacă lucrurile ar funcționa normal, azi m-aș putea bucura de o anumită siguranță financiară. E trist că nu știu ce bani mi se cuvin. E trist că nu pot ști care este formula de calcul. E trist că artiștii muncesc, dar mulți nu au cu ce plăti întreținerea. E trist că atunci când întrebi de formula de calcul ești dat afară… CREDIDAM nu poate da artiști afară, căci își pierde domeniul de activitate, dar uite că o face, fără să fie întrebat nimeni de nimic. Se bazează pe faptul nu ai ce să le faci, că dacă ei nu vor să spună sau să îți dea banii, tu trebuie să îi dai în judecată. Eu am trei procese cu ei. Cum e posibil ca pentru orice vrei să afli legat de banii tăi trebuie să-i dai în judecată? Nu mă voi opri până nu aflu care este dreptul ce mi se cuvine”, ne-a declarat Cuzin Toma în exclusivitate.

În vara anului trecut, și Adrian Văncică, colegul lui de serial, a dat în judecată CREDIDAM, din același motiv.

 
 

Urmărește-ne pe Google News