Zilele trecute, Adelina Pestrițu a ajuns la cel de-al 15 lea tatuaj, pe care și l-a făcut într-o zonă destul de sensibilă, chiar pe coaste, un mesaj extrem de sugestiv „Give me space to dream (n.r. Lasă-mă să visez)” și nu vrea să se oprească aici. Chiar dacă și-a acoperit mare parte din corp cu desene permanente, Adelina se pregătește acum pentru unul special.
A ajuns să dea sfaturi doritorilor
„Primul tatuaj l-am făcut, cred, prin 2007. Mi-a luat mult până să mă decid dacă să mă tatuez sau nu. Înainte să mi-l fac pe primul, le uram. Nu concepeam să fiu o femeie tatuată, iar acum pot spune că sunt fana lor. Am 15 și nu mă opresc aici. M-aș tatua zilnic, pentru că nu mă satur de ele. Știu tot ce se poate despre tatuaje, cum se întrețin, care sunt zonele mai dureroase, care sunt zonele unde tatuajul rezistă mai mult. Chiar sunt profesionistă :). Toți care vor să-și facă tatuaje îmi cer sfaturi”, a declarat Adelina pentru LIBERTATEA.
Dup 15 tatuaje, nici nu este de mirare că a devenit expertă. Și chiar dacă au trecut 2-3 zile de la ultimul imprimat pe trup, bruneta se gândește deja la următoarele:
”Am câteva, mai ales că, îți spun sincer, nu o să mă opresc aici. Acum am în plan unul mai mare, să-mi tatuez tot brațul drept, dar mai am rețineri. Mă gândesc că pe astea mici, pe care le am, le pot masca ușor în caz de ceva, dar cu cele mari este mai greu”.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV. Adelina Pestrițu i-a pus gând rău lui Speak! Îl aburește, de-l slăbește!