A făcut ce a făcut și a ajuns doar în compania bărbaților potenți financiar. Deși la prima vedere Matei Stratan părea unul dintre cei mai săraci iubiți ai actriței, mulți n-au luat în calcul bogăția familiei lui. Cu o avere estimată la 300 de milioane de euro, iubitul Mădălinei Ghenea nu este deloc o partidă de lepădat, însă nici Mădălina nu este în stadiul în care să depindă financiar doar de el, ci are contracte care-i îmbunătățesc constant veniturile. Revenind însă la familia Stratan, părinții lui Matei au primit-o cu brațele deschise pe brunetă și au apreciat-o că a muncit de mică, de la vârsta de 16 ani și că o face în continuare. Cel mai atașat de ea se pare că este magnatul Dan Stratan care, de la primele întâlniri a căpătat încredere în ea. Tatăl lui Matei Stratan i-a spus deschis Mădălinei că are permanent acces la toate proprietățile lui și că oricând are vreo idee de vacanță, să nu ezite să-i ceară ajutorul.

Mădălina Ghenea l-a cucerit pe tata socru încât i-a dat și iahtul de 10 milioane de euro

Familia Stratan deține mai multe proprietăți în Londra, în Toscana- Italia, Iași și București, imobile care i-au fost puse la dispoziție Mădălinei ori de câte ori își dorește o vacanță. Mai mult, tatăl lui Matei s-a oferit chiar să-i dea spre folosință iahtul ancorat în Grecia, ambarcațiune care valorează aproape 10 milioane de euro.  Se pare că ”tata socru” i-a spus Mădălinei că poate să ceară ambarcațiunea fără reținere, fie că e în scop personal sauprofesional, pentru orice fel de proiect, mai ales că iahtul are o valoare istorică și un design impresionant. Gestul lui este cu atât mai relevant cu cât, deși a avut nenumărate oferte, omul de afaceri nu a închiriat niciodată barca, indiferent de suma oferită. Până în momentul de față, Mădălina nu a profitat de pe urma bunătății lui, ci a mers însoțită de Matei sau de întreaga familie pe iaht sau în casele de vacanță pe care aceștia le dețin. În restul timpului, ea și iubitul ei preferă să stea mai mult timp în casă , să se bucure unul de altul, decât să iasă să se distreze.

 

Urmărește-ne pe Google News