Sarcina Mădălinei Ghenea a fost subiect de dezbatere multe luni, însă confirmarea a venit azi, din două direcții. Mădălina a realizat un pictorial în care își prezintă burta suficient de mare pentru a trece ca fiind în ultimul trimestru, iar cei mai apropiați prieteni care au primit vestea la fel de surprinși explică toată această secretomanie se datorează dorinței viitorilor părinți de a avea parte de liniște. Mădălina și Matei au vrut să se bucure întâi ei de minunea care li se întâmplă și abia apoi să o împărtășească lumii.
”Nu au vrut să se afle până în ultima lună. Au ascuns totul și față de noi și au negat de câte ori au putut zvonurile unei sarcini”, ne-a declarat un apropiat al cuplului. Așadar, șocul este mare și pentru cei din preajma lor, mai ales că Mădălina este deja în luna a opta de sarcină. Olteanca a rămas gravidă chiar din prima lună de relație cu Matei, moștenitorul imperiului lui Dan Stratan.
Mădălina Ghenea a rămas însărcinată în Italia
Se pare că Mădălina a rămas însărcinată în Italia, acolo unde cei doi amorezi și-au petrecut vara. Imediat după ce au recunoscut că formează un cuplu, Matei n-a mai pierdut-o din ochi pe Ghenea și a însoțit-o la toate festivalurile de film, prezentările de modă sau evenimentele mondene organizate în Italia la care a fost invitată. Mult mai puțin mondeni ai fost în România, unde au preferat intiitatea căminului lor, probabil și pentru a păstra secretul sarcinii. Se pare că vor adopta aceeași „strategie” și în ceea ce privește bebelușul, pe care nu au de gând să-l prezinte publicului prea curând.
Moștenitorul unui imperiu
Zvonuri privind sarcina Mădălinei Ghenea au început să apară de la începutul anului. Din acest motiv, prietenii apropiați și rudele au pus mâna pe telefon pentru a-l felicita pe viitorul tătic. Încă de la primul apel, Matei Stratan a ținut să le mulțumească pentru urări, însă le-a lăsat de înțeles că este mult mai devreme pentru acest lucru, căci, logodnica lui nu este însărcinată.
Mădălina Ghenea a ales să dea marea veste prin intermediul unui pictorial aproape nud, fotografiile fiind realizate chiar de viitorul tătic, pentru o revistă online, așa că nu mare ar fi mirarea ca prima poză a bebelușului să apară tot pe coperta unei publicații. Deși sunt în trend aceste pictoriale exclusive, Mădălina Ghenea nu are niciun motiv să transforme primele poze cu ea gravidă sau cu bebelușul într-o afacere, căci, nu o duce rău, iar familia Stratan este una cu o avere impresionantă. Bebelușul care va veni pe lume într-o lună va trăi în puf dat fiind că bunicii paterni sunt posesorii unei averi de peste 200 de milioane de euro. Viitorul moștenitor va avea unde să copilărească, având de ales între iahtul din Grecia, vila din Toscana sau imobilul grandios din centrul Bucureștiului.