După principiul “Doar o fetiţă are mama”, Marioara Zăvoranu a decis să-şi răsfeţe fiica de ziua acesteia de naştere: “Nu ştiu ce şi-ar dori Oana de ziua ei. Dacă ar fi după mine, i-aş cumpăra bijuterii. Dar, cum ei nu-i plac bijuteriile la fel de mult cum îmi plac mie, am să procedez altfel. Îi voi da bani de buzunar, să-şi cumpere ea ce doreşte”, a mărturisit Marioara, în exclusivitate pentru Libertatea.
Fără să stea prea mult pe gânduri, doamna Zăvoranu a avansat şi o cifră frumuşică: “Îi dă mama vreo 2.000 de euro. Să aibă fetiţa mea ce să îşi ia. O fată are mama, nu!?”, ne-a spus Marioara, fericită că în ultimul timp relaţia cu celebra ei fiică s-a îmbunătăţit simţitor.

A renunţat să-i organizeze o petrecere-surpriză

Deşi şi-a dorit, iniţial, să îi organizeze Oanei o petrecere- surpriză, Marioara Zăvoranu a renunţat la idee, pe motiv că doar Zăvo poate decide dacă vrea sau nu să chefuiască de ziua ei. Nu de alta, dar data de 16 iunie coincide cu ziua în care a fost chemată la notar să semneze divorţul de soţul ei, Pepe.

Urmărește-ne pe Google News