Libertatea a aflat detaliile despărţirii de la Anca Bălăşoiu, avocata lui Marius Niculae.
“Pot să vă spun că este vorba de culpa doar a unuia dintre ei. Nu se poate vorbi de o culpă comună. Clientul meu a fost cel care a înaintat divorţul, care se va realiza pe cale amiabilă, la notar”, a declarat reprezentanta fotbalistului.
“Custodia fiicei lor (n.r. – Maria Raisa, în vârstă de 3 ani) va fi una comună, chiar dacă în acte ea va figura ca stând la unul dintre părinţi”, a continuat Anca Bălăşoiu.
Aceasta a afirmat că, de dragul copilei, Marius şi Cristina au luat o decizie la care puţină lume se aştepta.
Au luat o decizie de dragul fiicei
“Fata este foarte legată de ambii părinţi. Este şi motivul pentru care cei doi soţi au luat decizia ca după pronunţarea divorţului să locuiască foarte aproape unul de altul. În acest fel, ei vor putea urma modelul naşilor, Mihaela şi Cristi Borcea, despre care se ştie că au divorţat, dar au amândoi grijă de copii”, a explicat avocata.
Marius şi Cristina s-au căsătorit civil în 2000, iar cununia religioasă au făcut- o în 2008. Trei ani mai târziu, naşii lor s-au despărţit, dar au continuat să aibă o relaţie apropiată, Mihaela ocupându-se şi de afacerile fostului soţ, de când acesta a fost încarcerat pentru ilegalităţile comise în “Dosarul transferurilor”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI