De când a devenit tată pentru a doua oară, Liviu Vârciu s-a schimbat radical. Petrece mult mai mult timp acasă ca de obicei. A renunțat la multe dintre ieșirile nocturne și este topit după fetița sa, dar și după fiica cea mare, Carmina.

”Trec printr-una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea”, mărturisea artistul, recent, pentru Libertatea.

Odată ce a acceptat provocarea de a participa la show-ul ”Asia Expres”, în urma căruia își va rotunji frumușel conturile, Liviu s-a despărțit cu greu de fiicele sale. Ajuns în Vietnam, el se gândește numai la copilele sale. Și nu ascunde faptul că-i este tare dor de ele.

Mesaje din Vietnam către fiicele sale

Primele zile pe tărâm asiatic au fost extrem de grele pentru el. Mai ales că nu și-a activat roamingul și a fost la mâna prietenilor să poată suna acasă! A căutat însă cu orice preț o zonă unde exista internet. Asta doar pentru a putea lua apoi legătura cu iubita sa, Anda Călin, dar și cu Carmina, fiica cea mare. Actorul le-a rugat să-i arate imagini și cu mezina și le-a transmis apoi celor trei fete din viața sa cât de mult le iubește. În plus, actorul și-a luat cu el, în aventura sa din Asia, mai multe filmări cu acestea, pe care le urmărește nu de puține ori.

Nevoit să se descurce doar cu un dolar pe zi

După ce a stat pe tușă câteva luni, întrucât nu mai avea emisiune, Vârciu a fost cooptat să participe la Asia Express, un reality show ce duce aventura la un alt nivel. Acesta a acceptat după ce s-a consultat și cu persoanele apropiate din viața sa. Liviu face pereche cu bunul său prieten, Andrei Ștefănescu, și a intrat în cursă alături de alte șase perechi de vedete. Toți vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018.


REPORTAJ/ Ce nu s-a văzut în timpul vizitei președintelui Iohannis la Ploiești. Peroanele au fost spălate ca pe vremuri, iar trenul a fost luminat și încălzit

Urmărește-ne pe Google News