”O să mai vedeți astfel de poze, Felix mă cere mereu de nevastă, dar amândoi știm că nu vrem să jucăm în filmul ăsta. Îl iubesc și pentru asta, totul e altfel cu el”, ne-a ”tradus” Mihaela Rădulescu spumosul moment imortalizat și publicat pe Instagram.
Așadar, cereri peste cereri, dar nicio nuntă. Iar asta pentru că…
”Am fost suficient de măritată ca să nu mi se mai pară o opțiune interesantă. E atât de frumoasă viața în doi fără complicații, fără hârtii… Poate de aceea și suntem fericiți, nici pe Felix nu-l interesează părerile din stânga sau din dreapta, ci doar ce simte, ce vede, ce-și dorește… Iar eu, eu sunt profesor de libertate. Cred în iubire, până la capăt, dar nu în acte, am bifat această acțiune”.
Până una alta însă, Mihaela și Felix trăiesc de ceva vreme ca soț și soție, deși, paradoxal, nu și-au creat nicio obligație unul față de celălalt, iar viețile lor se împart între… două cuiburi.
Despărțiți de dragul copilului
”Trăim ca doi oameni liberi și așa vrem să rămânem – amândoi suntem topiți unul după celălalt, dar amândoi avem nevoie și de spațiu, din când în când. Am discutat toate opțiunile și a rămas… cum am stabilit – ne e bine așa, în două țări, în două case, cu doruri, cu valize și săruturi furate, cu ore de zburat sau condus unul către celălalt, cu toată adrenalina unei iubiri ce nu vrea să fie banală și clasică”, susține Răduleasca.
Iar situația asta trenează și datorită fiului ei: ”Mai presus de orice, nu vreau să-i schimb brusc viața copilului și să-l mut în altă țară doar din egoismul de a fi eu fericită. Vreau să-și termine școala unde a început-o și abia apoi mă voi gândi la mine.