ComenteazăMihai Albu deplânge moartea lui Dinu Patriciu, cu atât mai mult cu cât regretatul om de afaceri l-a ajutat să-şi împlinească marele vis, pe care la un moment dat îl credea imposibil, acela de a intra la Facultatea de Arhitectură, unde, la începutul anilor 80, era un adevărat măcel: 30 de candidaţi pe un loc. După două încercări eşuate, când tocmai se gândea să schimbe macazul, Mihai a aflat că Dinu Patriciu, profesor de excepţie la această importantă instituţie de învăţământ, meditează, în particular, la materiile de bază, desen şi desen tehnic, aşa că s-a agăţat de el ca de o ultimă speranţă.
“M-a chemat la subsolul unei clădiri din zona Romană, unde Dinu Patriciu închiriase o cameră, şi m-a înscris într-o grupă de alte şase persoane. Avea şi un asistent, ne preda cam de două ori pe săptămână, câte două ore. Într-un singur an medita cam 85 de persoane, iar 70% dintre ele au reuşit”, ne-a spus Mihai.
Designerul a rămas orfan de tată la doar 16 ani
Numai că preţul meditaţiilor (câteva sute de lei bune pe vremea aceea) depăşea considerabil bugetul familiei lui, iar ca să-l poată plăti, Albu şi-a suflecat mânecile cămăşii şi s-a pus pe treabă: “Tata a murit când aveam 16 ani, iar biata maică-mea a rămas să ducă tot greul casei. M-am apucat să fac mărţişoare, felicitări, portrete, ba chiar am lucrat, ca sezonier, la o bază sportivă de pe Litoral, unde pregăteam terenul de tenis. Dar i-am plătit lui Dinu totul, la timp”, ne-a mai dezvăluit designerul. După ce s-a văzut pe lista admişilor, în 1984, nu înainte însă ca Dinu Patriciu să scoată untul din el, cei doi au devenit mai apropiaţi.
“Era genul de om zgârcit în sfaturi, trebuia să stai lângă el, să furi meserie, ne spunea «bobocei», ne lua sub aripa lui, ca să-l ajutăm la proiecte. Muncea enorm, câte 20 de ore pe zi, adesea adormea în cabinetul facultăţii, cu capul pe planşete”, îşi continuă designerul confesiunea. Mihai a ajuns, peste timp, un designer de încălţăminte de talie internaţională.
Figurează, din 2010, în Cartea Recordurilor, cu o pereche de pantofi cu tocuri de 37 de centimetri, cele mai î-nalte din lume, iar două din creaţiile lui sunt expuse în muzee de încălţăminte cu modele sofisticate, care au la bază structuri arhitecturale complexe: “N-am ridicat case, dar meseria de arhitect, învăţată de la Dinu, dar şi de la ceilalţi profesori, m-a ajutat să devin designer”.
Cei doi s-au revăzut ultima dată în urmă cu patru ani, când Dinu Patriciu era unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din ţară, iar Mihai, un nume de talie internaţională: “Am schimbat câteva vorbe, la un eveniment, m-a bucurat sincer revederea. Era mândru de mine, că am ajuns cineva în viaţă. Îmi pare foarte rău că boala l-a răpus. Nu mai pot spune decât «Adio, domnule profesor! »”.