Cei doi s-au despărţit în mare secret, în urmă cu mai bine de un an şi jumătate. Nici măcar prietenii nu au ştiu de această separare, asta pentru că foştii soţi au salvat aparenţele şi s-au purtat la fel ca şi atunci când erau căsătoriţi. Ce-i drept, aceştia au fost zăriţi foarte rar înpreună, de la despărţire.

Ambii s-au ocupat de creşterea micuţei, mai ales artista care, ca şi până atunci, este nedespărţită de fiica sa. Doar că, după divorţ, lucrurile s-au schimbat în ceea ce priveşte cariera fostei soţii a lui Ştefan Mihalache.

Aceasta a făcut o schimbare radicală de look, s-a întors în studio, a scos o piesă chiar împreună cu tatăl fetiţei sale şi a acceptat şi alte job-uri pe lângă concertele care încă abia dacă se ivesc.

Lucru firesc, de altfel, dată fiind perioada de pauză pe care aceasta a făcut-o, pentru a se dedica copilei sale. Astfel că, dat fiind faptul că încă este un artist în vogă, Connect-R întreţine familia şi după divorţ! Artistul a avut o vară plină în concerte, în toată ţara, iar timpul liber rămas la dispoziţie a preferat să-l petreacă singur cu fiica sa.

Misha a pus piciorul în prag

Cei doi soţi au ajuns la divorţ în urma deselor certuri avute. Într-un final, cuvintele spuse de soţia artistului, la supărare, s-au si materializat. Misha este cea care a pus piciorul în prag şi, în urma unei discuţii, cei doi au ajuns la concluzia că cel mai indicat este un divorţ pe cale amiabilă. Au rămas prieteni şi, potrivit unei convenţii în doi, niciunul dintre ei nu vor face publice motivele divorţului.

„Nu obişnuiesc să împărtăşesc lucruri atât de intime cu nimeni. Dar nici să găsesc minciuni tot timpul nu pot. Sunt aproape doi ani de la divorţ, doi ani de când am hotărât să rămânem prietenii şi părinţii copilului nostru! Viaţă merge mai departe pentru fiecare dintre noi ! Atât am avut de spus ! Rog pe toată lumea inclusiv presa să nu ne pună întrebări, mulţumim anticipat”, au fost singurele cuvinte ale artistului postate pe contul lui de socializare, pe marginea acestui subiect.


CITEŞTE ŞI:

Bahmu a cerut expertizarea psihiatrică a lui Prigoană la INML. Afaceristul reacţionează: “Doar pentru criminali există aşa ceva. E tergiversare!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News