Monica Gabor și Irinel Columbeanu se înțeleg mai bine ca niciodată, de când au divorțat. De când s-a întors din America, omul de afaceri nu a mai aruncat niciun cuvânt greu la adresa fostei soții, despre care a spus doar că-i este foarte bine peste Ocean.

Mai mult, potrivit apropiaților, cei doi s-au aliat, pentru ca averea Irinei să nu se ducă pe apa Sâmbetei, mai ales că atât Iri, cât și Moni au primit în urmă cu ceva timp ordine de executare silită, pe numele lor, în procese diferite.

Irinel are de tras de pe urma creditului neachitat făcut la o bancă, instituție care a și obținut într-o primă fază executarea silită a acestuia. Motiv pentru care, pentru a nu-și pierde averea, Iri a trecut totul pe numele tatălui său, inclusiv casa de la Izvorani. Cum Ion Columbeanu a murit însă în urmă cu o lună, omul de afaceri nu se poate folosi de averea donată părintelui său.

De asemenea, el nici nu poate intra momentan în posesia moștenirii lăsate de Columbeanu senior, nu de alta, dar în cazul în care ar face succesiunea, cu siguranță că s-ar trezi la poartă cu executorii judecătoreși. Moni a fost deja pusă în temă cu situația și ar fi dispusă chiar să fie și ea trecută ca moștenitoare, cu condiția să nu se atingă de niciun ban până când Irina nu va împlini 18 ani și-și va intra în drepturi. Nu de puține ori, Ion Columbeanu preciza că toată averea sa, inclusiv casa în care el a trăit, îi va rămâne nepoatei sale.

Atât Iri, cât și Moni, vor să-i respecte dorința, și sunt dispuși să treacă chiar prin multe împreună, pentru a-și vedea intersul care, de data aceasta, este unul comun.

Iri i-a luat apărarea

În momentul în care Moni a rămas fără bijuteriile pe care le ținea în seiful unei prietene, Irinel a fost primul care i-a sărit în ajutor și tot el a contribuit la găsirea acestora și la descoperirea făptașului. Afaceristul nu a ascuns că a făcut acest lucru întrucât era practic vorba despre bijuteriile ce i se vor cuveni Irinei.

La fel de decis în a-i lua apărarea fostei soții a fost și atunci când Tripona Murgu, avocata care a apărat-o în procesul de divorț, împotriva lui, a dat-o în judecată pe Moni pentru a-și recupera o datorie ajunsă la peste 80.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News