Vedeta TV a reușit să îmbine armonios statutul de mamă cu cariera. Prezentatoarea emisiunii “Vorbește lumea” de la Pro TV se consideră norocoasă, întrucât are parte de ajutoare de nădejde și totodată constante la creșterea fiului ei și al lui Radu Vâlcan. De dragul nepoțelului lor, Alexandru, părinții Adelei s-au mutat definitiv în București, renunțând astfel la locul natal, Șușani.

La rândul ei, și soacra ajută la îngrijirea băiețelului, fapt ce a ajutat-o pe Adela Popescu să fie o mamă relaxată și să își poată continua jobul în televiziune. Astfel stând lucrurile, îndrăgostiții plănuiesc să își mărească familia. Tocmai de aceea iau în calcul și o schimbare de domiciliu, întrucât au nevoie de spațiu pentru sosirea unui nou membru.

“În 2018 îmi doresc încă un copil, îmi doresc poate o casă cu vreo 2 camere în plus. Casa asta a fost compartimentată înainte să  avem copil și e așa fancy. La etaj am făcut o cameră imensă cu un dressing și cu un birou – pe tot etajul și cu baie și mai avem jos 2 dormitoare mici. Dar dacă dormitorul nostru este sus, nu poți să culci copilul jos. Ne-am gândit că poate ar fi bine să ne mutăm la o altă casă compartimentată eficient. Noi suntem foarte fericiți aici, nu e nici prea mare, curtea este drăguță, e foarte ok. Tot în zonă vrem o casă. Vrem lângă dormitorul nostru să mai avem 2 dormitoare. Cerința e simplă”, a declarat, pentru Libertatea, Adela Popescu.

“Am început să fiu mai conștientă de dorințele mele”

Adela Popescu și Rdau Vâlcan experimentează de un an și jumătate rolul de părinți. Îi prinde de minune, Alexandru completându-le efectiv viața. Băiețelul este la vârsta la care își surprinde mama la orice pas, făcând-o să se topească de dragul lui. “Alexandru e deja mare, e haios, are un an și șase luni și a început să zică tot felul de cuvinte. E simpatic! Cu Radu e foarte ok, părinții mei au venit în București, mi s-a născut încă un nepoțel. Am început să fiu mai conștientă de dorințele mele și de ce îmi face bine și să-mi respect chestia asta. Parcă în trecut mă puneam mai mult în slujba celorlați, iar acum efectiv mă ascult mai mult și e bine”, ne-a spus vedeta Pro TV.

 

 

Și lucrurile i-au mers excelent și pe plan profesional, la pupitrul emisiunii “Vorbește lumea”. “Toate premiile le-am luat cu emisiunrea asta și mi se pare foarte tare. Mă simt bine, de fapt ăsta e barometrul”, a precizat Adela Popescu.

Citeste si:

EXCLUSIV. Adela Popescu fuge la părinți de ziua ei. Vrea petrecere cu sarmale și cârnați!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News