Au trecut aproximativ cinci ani de când Monica Gabor trăiește o poveste de dragoste cu Mr. Pink, unul dintre cei mai râvniți burlaci de pe meleaguri americane, cu milioane de dolari în cont. Chiar dacă nu mulți au fost cei care au crezut în această relație, ei bine, vedeta noastră a știut cum să-și țină lângă ea iubitul asiatic.
Moni îi face mai mereu pe plac, nu iese din cuvântul lui, e gospodină acasă, dar are și mare grijă de silueta sa. E conștientă că și doar câteva kilograme în plus l-ar putea face pe Mr. Pink să-și întoarcă privirea și-n altă parte. Și cum paza bună trece primejdia rea, fosta soție a lui Irinel Columbeanu are o dietă pe care o respectă fără a se abate de la ea.
Moni a renunțat de ani buni la sucurile acidulate, la mâncărurile grase și la cartofii prăjiți, pe care le-a înlocuit cu shake-uri consumate chiar de trei ori pe zi și mult orez. Românca este însă încă mare admiratoare a anumitor feluri de prăjituri, de la care nu se poate abține, dar fără a întrece însă măsura.