Zeci de oameni implicați, invitați speciali, elemente de decor inovative, efecte speciale, zile întregi de plată a chiriei pentru Sala Palatului și nouă camioane de scule aduse din Olanda. Un bilanț impresionant, la care se adaugă munca titanică și care a costat-o pe Delia 240.000 de euro, cu 60 de mii mai puțin decât estimase inițial. Este genul de show deloc profitabil pe parte financiară, dar esențial pentru imaginea oricărui artist care vrea să ridice cota. Strict în ceea ce o privește pe Delia, în mod nesperat, cheltuilelile au fost amortizate în cea mai mare parte.

Cotabiță i-a cântat gratis

Practic, potrivit surselor noastre, numai din biletele epuizate cu două săptămâni înainte de show-uri (n.r. Sala Palatului are o capacitate de 4.000 de locuri, deci 8.000 de participanți la cele două spectacole), artista a recuperat aproximativ 180.000 de euro.  Iar de la cei trei sponsori cu care s-a asociat pentru evenimente, a mai luat aproximativ 40.000-45.000 de euro. Asta înseamnă ”paguba” ei s-a redus substanțial la 15.000 de euro, bani pe care îi va face rapid din 3-4 spectacole cu trupa.

Anul acesta, invitați speciali au fost Carlas Dream, Doru Todoruț și Gabriel Cotabiță, care nu a lua niciun ban pentru prezenșța lui în show. Iar Delia a fost mai sexy și mai dezinhibată ca niciodată.

 

Doar pauză de masaj

În ultimele săptămâni, Delia nu a avut pic de liniște. S-a antrenat non-stop. Chiar și înainte de spectacolele cu public, artista a repetat tot evenimentul cap-coadă și nu și-a rezervat decât o pauză de masaj înainte să intre la machiaj și să apară în fața fanilor ei.

FOTO: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News