Vedeta se simte bine în pielea ei, iar acest lucru s-a văzut la un eveniment monden, care a avut loc marți seară. Îmbracată într-o rochie neagră, care îi punea în evidență bustul siliconat, Nicoleta Luciu a afișat o siluetă de invidiat. “La Paște am avut 70 de kilograme, iar acum am 59”, ne-a spus ea mândră. Iar dieta nu e una ușoară, însă Nicoleta susține că nu a întâmpinat dificultăți. “O săptămână cu iaurt, o săptămână cu supă, o săptămână cu compot, cel mai mult am stat cu compot: 9 zile, apoi am făcut și un detox cu sucuri timp de zece zile. Mă hidratez, am observat că reușesc să-mi tai foamea cu multe lichide! Am topit 11 kg în mai puțin de o lună. Nu am stări de rău, consum sucurile astea care sunt energizante, nu am nicio teamă. Am slăbit foarte mult la iaurt și la compot și pe urmă am continuat ca să nu pun pe mine, am trecut pe sucuri ca să îmi vitaminizez corpul, să-mi refac pielea”, a declarat, pentru Libertatea, Nicoleta Luciu.

Face sport zilnic

În toată această perioadă, vedeta a făcut spinning câte zece minute zilnic. Datorită celor patru copii, Luciu arde calorii și în aer liber. “Acum de când a început sezonul cald, copiii merg pe role și și mă țin după ei. Nu am dexteritatea lor, am luat niște căzături de la 1.90 m cât am pe role”, a precizat ea.
Stilul alimentar adoptat a ajutat-o pe Nicoleta nu doar să slăbească, ci și să elimine celulita. “De la hidratarea astea intensă pe care am avut-o, s-a dus foarte mult celulita, mă gândesc că hidratrarea trebuie continuată în perioada de pepene. Sunt disperată, îmi place de nu mai pot. În fiecare an , două trei săptămâni numai pepene și apă consum. Îmi pun doar un pic de lapte la cafea, pentru că îmi place. Consumând numai lichide, cafeaua își face foarte repede efectul și mă ține trează până la trei dimineața și așa o mai sting puțin cu laptele”, a adăugat Luciu.

Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News