În timp ce Oana Roman pare să-și deschidă sufletul și coșul cu rufe murdare în fața națiunii, apropiații ei, nu mulți la număr, susțin că nici vorbă de scandal sau de divorț, ci doar de un secnariu numai bun să mai sporească puțin veniturile familiei. Cu un soț șomer și o afacere mică în provincie, banii pe care sunt dispuse televiziunile să-i plătească pentru poveștile din intimitatea ei sunt bineveiți, spun sursele noastre. Dovadă a a acestei teorii ar putea sta desigur faptul că Oana și Marius au multe planuri împreună, mai ales în viitorul apropiat.

Aniversare fără bani

Primul este o petrecere de pomină pe care fiica lui Petre Roman o pregătește cu ocazia zilei sale de naștere. Evenimentul se va defășura în weekend, la Pitești și, ca la mai toate ocaziile ei fericite, nu o va costa nimic, deoarece va avea loc în incinta hotelului pe care Denisa, nașa ei de cununie, îl are acolo și toate cheltuielile vor fi acoperite de ea. Apoi, așa cum chiar ea a anunțat, Oana și Marius vor pleca în Franța, într-o vacanță romantică, prima după mult timp. ”Tot încearcă să inducă ideea că Oana va pleca singură, dar nici vorbă. Merg împreună, 100%”, susține un apropiat al cuplului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Uită-te bine la ea, o mai recunoști? Românca a plecat din țară de ani de zile, după divorț, cu 11 milioane de dolari în cont, de la fostul soț, și și-a refăcut complet viața la Paris! Ai ghicit cine e în poză?
Unica.ro

Acum s-a aflat cine e vedeta filmată în costum de baie pe pârtie, la Sinaia: ”Poliția nu face nimic, le place...”. Nimeni, dar nimeni nu se aștepta să fie chiar ea. Detaliul care stă pe buzele tuturor
Viva.ro

WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Cum a pierdut Opoziția șansa de a răsturna Guvernul până-n toamnă REPORTAJ
Adevarul.ro
Cum a pierdut Opoziția șansa de a răsturna Guvernul până-n toamnă REPORTAJ
Edward Sanda, laude la adresa soției sale, Cleopatra Stratan. Artistul și-a complimentat partenera: „E cea mai frumoasă”
Elle.ro

Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Caz şocant într-o şcoală din Oradea. O fetiţă de 11 ani a făcut infarct şi a căzut în braţele profesoarei: care e starea copilei după ce a stat în comă
Observatornews.ro
Caz şocant într-o şcoală din Oradea. O fetiţă de 11 ani a făcut infarct şi a căzut în braţele profesoarei: care e starea copilei după ce a stat în comă
Horoscop 1 martie 2025. Leii au azi nevoie de o reorientare a energiei către ceea ce este necesar să facă acum, ca să obțină și rezultate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI