Pentru a-şi menţine tenul neted, bruneta a găsit o metodă simplă şi la îndemâna oricui, care nu costă nimic. Başca, a ajutat-o să scape şi de dependenţa de injecţii.
“Este un tratament pe care ar trebui să-l facă toate femeile, pentru că, după 30 de ani, este foarte indicat să previi apariţia ridurilor. Eu l-am început în urmă cu câteva luni şi arăt fresh, ca şi cum aş dormi toate nopţile, aşa că nu mai apelez la botox”, ne-a declarat Luciu. Dar în ce constă acest leac miraculos?
“De trei ori pe zi, iau un cub de gheaţă şi mi-l plimb pe toată faţa. Gheaţa pune în mişcare sângele şi forţează muşchii să se contracte. E ca o gimnastică. Eu m-am fotografiat când am început tratamentul şi apoi la o lună. Diferenţa este covârşitoare”, susţine bruneta care vrea să arate veşnic ca la 25 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News