Nicoleta Luciu, convinsă de Adrian Pescariu să revină pe scenă într-o prezentare de modă, la doar două luni de la naşterea tripleţilor, a fost extrem de mulţumită de felul în care a fost fardată, dar şi că iubitul ei, Zsolt Csergo, a spus că este de nerecunoscut şi că arată excepţional.
Nicoleta a dat 800 de euro pe injecţiile cu acid hialuronic şi cu botox pe care le-a făcut pentru a-şi reîmprospăta aspectul fizic.
„Nicoleta mi-a spus că este foarte fericită că a prezentat în această seară. De asemenea, mi-a destăinuit că îi place machiajul pe care i l-am făcut, mai ales că şi-a injectat acid hialuronic la faţă, pentru a avea un aer mai fresh şi a cheltuit pe injecţii 800 de euro. Prezentarea din seara aceasta i-a prins bine, pentru că şi-a recuperat banii, ea primind 2.500 de euro pentru prestaţie”, a declarat Pescariu, care ne-a dezvăluit, totodată, şi că vedeta i s-a confesat că luna viitoare îşi va face implanturi mamare.
Unul dintre cele mai savuroase momente ale serii de vineri a fost cel în care una dintre admiratoarele vedetei de la Acasă TV s-a dus la Nicoleta şi a sărutat- o în văzul tuturor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News