Anul acesta planurile de Paște le-au fost făcute de mult timp de fetița pe care vedeta o va naște fix în acea perioadă. Prin urmare, Alina este “cantonată” acasă, luând în calcul și varianta ca Învierea Domnului să o prindă în spital. „Știm deja că va veni pe lume la sfârșitul lunii aprilie, cel târziu în primele zile din mai, așa că nu ne-am fixat așteptări prea mari legate de modul clasic de a sărbători. Oricum sigur bebelușa ne va lumina și mai mult această zi sfântă. Deci va fi o surpriză dacă vom fi la maternitate sau acasă”, a declarat, pentru Libertatea, Alina Sorescu.
Deși obișnuia să țină post în acea perioadă, viitoarea mămică a avut dezlegare, satisfăcându-și de curând pofta de cozonac.
Definitivează bagajul în funcție de previziunile meteo
O mămică prevăzătoare, Alina Sorescu a pus pe listă toate obiectele trebuincioase în următoarea perioadă, după care le-a așezat în geanta cu care va merge la spital. Completarea o va face în funcție de…condițiile meteorologice.
“Bagajul de maternitate e aproape gata, mi-am pus deja în el lucrurile de care eu și bebe vom avea nevoie. Aștept să vad cum va fi vremea, pentru a lua și hăinuțele potrivite pentru bebelușă când vom pleca acasă. Nu sunt superstițioasă, m-am pregătit cu tot necesarul de dinainte, pentru a-i asigura celei mici tot confortul și pentru a evita situațiile stresante sau agitate după naștere”, a adăugat ea.