Actorul Sebastian Papaiani a murit
Dacă la biserică Oana Roman a încercat să-i ia apărarea tatălui său și a declarat că Petre Roman a fost nevoit să plece de urgență din București, dar că-i va fi alături la petrecere, seara, nu mai știa pe unde să scoată cămașa. Petre Roman nu s-a obosit să vină să o felicite pe fiica lui pentru reînnoirea jurămintelor și nici să-i ureze „La mulți ani” ginerelui său, Marius, care își serba ziua de naștere. Ba mai mult, nici nu a mai răspuns la telefon. Se pare însă că fostul prim-ministru nu avut de rezolvat o treabă urgentă în afara Bucureștiului așa cum s-a scuzat sau poate că terminat-o mai repede decât spera căci, a doua zi după petrecerea Oanei, Petre și noua lui soție, Silvia Chifiriuc, au participat la nunta fiului vitreg a lui Dinu Patriciu. Fostul prim-ministru s-a numărat printre puținele persoane publice prezente la petrecerea lui Andrei Ștefan, ceremonie care a fost una fastuoasă, unde mirii au venit la nuntă cu elicopterul.
Oana Roman a sperat până în ultima clipă
Oana Roman a sperat până în ultima clipă că tatăl ei va ajunge și a stat cu ochii ațintiți asupra ușii restaurantului unde avea loc petrecerea. Cu cât trecea timpul, cu atât Oana devenea și mai agitată. La un moment dat, a pus mâna pe telefon și a început să-i dea mesaje lui Petre Roman în care îi cerea să nu o dezamăgească și să vină măcar o oră pentru a închina un pahar în cinstea fericirii ei.
CITEȘTE ȘI
Oana Roman și-a reînnoit jurămintele
FOTO: Vlad Chirea
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!