Carmen Tănase, Adela Popescu, membrii trupei LaLa Band sunt doar câţiva dintre actorii care vor putea fi urmăriţi în serialele postului TV pe care Ruxandra Ion îl va lansa în această iarnă.
“Va fi un canal de familie, bazat în principiu pe seriale româneşti, dar şi emisiuni de divertisment. Există deja un serial în preproducţie, «Măşti de catifea», despre viaţa din spatele ştirilor de tabloid. Vreau să cresc vedete reale, nu de carton. Vor fi şi din şcoala mea de televiziune şi de la UNATC, sunt şi vedete consacrate, printre care Carmen Tănase, Adela Popescu, LaLa Band”, ne-a dezvăluit Ruxandra Ion.
Cât despre viitoare potenţiale colaborări, producătoarea o are în vedere pe Oana Zăvoranu.
“M-am gândit să lucrez cu ea. Eu cu Oana n-am avut nici o problemă. Am vorbit cu ea o singură dată de când a plecat. Cred în continuare că este un om foarte talentat. S-ar putea să o cooptez”, a mai precizat ea.