Simpaticul cântăreţ a vorbit, în exclusivitate, despre piesa lui Cezar Ouatu, care ne va reprezenta anul acesta la concursul internaţional – „Its my life”. Ovi apreciază că melodia nu are atuurile necesare câştigării unui asemenea show.
Ce părere ai despre concursul Eurovision din acest an?
Trebuie să recunosc că, după ce am fost în rolul lui „Benny” la Eurovisionul autohton, anul acesta m-am deconectat de la acest „fenomen”. Mai exact, mi-am luat doza de Eurovision odată cu faza naţională din România. În schimb, poate că sunt un pic invidios pe cei care participă, anul acesta, în faza internaţională, deoarece sunt convins că suedezii vor organiza un eveniment de excepţie la Malmø. În general, aceştia din urmă sunt consideraţi o mare forţă în industria muzicală pop internaţională, iar Eurovisionul cred că se va simţi ca „la el acasă”!
Ce piese ai ascultat şi ţi-au plăcut?
Printre cele care mi-au atras atenţia ar fi: Danemarca – ” Only teardrops”,  Finlanda – „Marry me”, Islanda – „Eg a lif”, Germania – „Glorius”,  şi nu în ultimul rând, preferata mea din acest an: Margaret Berger „I feed you my love”. Asta nu din motive de patriotism faţă de ţara mea de adopţie, Norvegia, ci pentru că ştiu piesa încă din faza naţională norvegiană şi mi-a plăcut de la prima audiţie. Este o producţie electro pop modernă şi cu un sound aparte, o linie melodică foarte bună, cu un text deosebit, fără clişee şi, în general, o piesă care nu cade în capcana altor tipare de compoziţie, tipic eurovizioniste, de a impresiona mai mult decât trebuie. Este dacă vreţi un fel de concept „Ikea” al compoziţiei – bine definită, minimalistă, în stilul scandinav, dar melodioasă în acelaşi timp. Iar interpretarea este pe măsura piesei – impecabilă. Mai ales şi în varianta live. Iar aici se face diferenţa de multe ori în acest concurs. Mulţi pică acest „examen” când au de convins publicul votant, în cele 3 minute!
Despre participantul nostru ce părere ai?
Am făcut cunoştinţă cu CV-ul său după ce a câştigat faza naţională în România. Un CV de apreciat, de altfel! Un lucru este cert – Cezar şi scena nu s-au cunoscut pentru prima oară la Eurovision. Şi asta s-a văzut şi din siguranţa scenica în finală. Probabil acest lucru îl va transmite şi la Malmø. Cât de mult va impresiona acest gen de opera-pop în contextul fazei internaţionale de Eurovision, rămâne de văzut. Probabil,  ori va impresiona publicul cu abilităţile sale vocale cum a făcut-o la faza naţională, ori…
Sunt şanse ca România să aducă marele premiu acasă?
Personal, nu cred că piesa are acea sclipire în plus care s-o aducă pe primul loc. Ajutată de un show bun şi o prestaţie de excepţie, ar putea-o pune în valoare totuşi. Mi-e greu să dau un pronostic, dar pentru compozitor, Cezar şi România, in general, ar fi grozav să fim printre primii clasaţi în finală! Mult succes!

Urmărește-ne pe Google News