În weekend, antrenorul Stelei și soția lui au cununat din nou. Defapt, sunt prea puține weekendurile în care cei doi nu au o nuntă sau un botez, iar agenda le este plină de evenimente deja programate. În acest caz, nu este de mirare că suma finilor a ajuns să fieuna absolut surpinzătoate.

”Am fost nași de 45 de ori până acum. Am cununat și am botezat de 45 de ori și avem 45 de fini copii și perechi căsătorite”, ne-a dezvăluit, amuzată și ea de recordul personal, Anamaria Prodan.

Un număr care poatepe alții i-ar speria și i-ar face să se oprească, dar nu și pe ei. ”Mai avem programate o sumedenie în vara asta. Cnd facem câte o adunare ci finii la noi la Snagov, casa devine neîncăpătoare”, susține ea.

Asta îi cam împiedică să mențină o relație strânsă cu nașul lor, Silviu Prigoană, și el naș de carieră. ”Am ajuns să ne vedem fugitiv și să scăutăm disperați o fereastră, În weekendurile când nu nășim noi, nășește el. Abia s-a întors din SUA, unde a cununat acum o săptămână, weekendul asta am avut noi și tot așa…”, explică Prodanca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News