S-a recules câteva zile în Israel, unde și-a regăsit liniștea, pentru ca în cursul dimineții de luni să zboare înapoi spre România. Motivul? Andreea Marin s-a întors în țară decisă să încheie cât mai repede procesul de divorț cu Tuncay Ozturk.
Andreea Marin s-a prezentat ieri la proces, îmbrăcată foarte elegant
Zâna este cea care a suportat toate cheltuielile, până în prezent, inclusiv legalizarea unor traduceri, dat fiind faptul că Tuncay este de naționalitate turcă. În total, Zâna a scos până acum din buzunar în jur de 3.000 de lei. Deși un proces la notar s-ar fi încheiat mult mai repede, dar ar fi fost un pic mai costisitor, vedeta TV a fost nevoită să introducă actele la Judecătoria Buftea, întrucât ea este cea care a luat decizia de a divorța. Andreea Marin s-a prezentat ieri la proces, îmbrăcată în alb, ca atunci când s-a măritat!
A venit cu translator la tribunal, dar au lipsit martorii
Foto: Dumitru ANGELESCU
Absent la primul termen, Tuncay a fost citat prin agent procedural, pentru a declara că și el este de acord cu divorțul și și-a făcut apariția ieri la judecătorie. Astfel, instanța a consemnat divorț cu acordul ambelor părți. Zâna a evitat să facă declarații pe marginea acestui subiect. Singura sa reacție, întrebată fiind dacă totul s-a terminat a fost un ”da” sec…
Deși este de mai bine de trei ani în România, unde de altfel și-a și deschis o afacere susținut de Andreea, Tuncay Ozturk a venit cu translator la Judecătoria Buftea! În schimb, au lipsit martorii, chiar dacă procedura de divorț presupune și audierea acestora.
Revine la numele de Marin
Încă de la primul termen, Andreea Marin a solicitat un divorț cu ușile închise și a evitat să dea orice fel de declarații. De asemenea, ea a cerut revenirea la numele anterior. Mai precis, să treacă în acte de la Ozturk, din nou, la Marin. Singura declarație a Zânei pe marginea acestui proces a fost dată în ziua în care aceasta și-a anunțat divorțul.
”Uneori, surprizele vieţii nu sunt întocmai plăcute. Sunt momente în care, chiar dacă inima te îndeamnă să rămâi unde te afli, trebuie să ai tăria de a pune pe primul plan respectul de sine şi să mergi mai departe. O hotărâre grea a survenit în aceste zile în viaţa mea: divorţul. (…) Un divorţ este dureros, dar întotdeauna v-am spus şi cred şi astăzi că acesta nu este un obstacol de nedepăşit. Nu voi pune pe umerii nimănui ceea ce port acum în suflet. O mamă nu e niciodată singură. Ca femeie şi mamă, am multe motive să îmi continui viaţa clădind şi zâmbind”, a scris Andreea Marin.
Așadar, cu doar 3.000 de lei cheltuiți, Andreea Marin poate spune că a costat-o mai mult să-l ia decât să-l lase pe Tuncay. Zâna a investit deopotrivă bani, sentimente și multă publicitate în această relație.