În timp ce colegii săi de la naționala de fotbal a României au părăsit rușinos Europenele din Franța, Ciprian Marica, unul dintre marii absenți, a lansat astăzi un proiect educativ, ”Laborator Vocațional”, proiect prin care 900 de copii, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, elevi ai Școlii Gimnaziale din Buftea, vor putea urma pe parcursul unui an cursuri gratuite de actorie, scriere creativă, vorbit în public, design de obiect și de interior, matematică, informatică, desen și pictură. Cursurile vor veni în întâmpinarea elevilor, ajutându-i să-și descopere vocația și contribuind la dezvoltarea personală a acestora.
Directorul general al fundației este Artemis Boldea, nimeni alta decât sora cunoscutului prezentator, Cabral Ibacka.
”Nu ne așteptam ca numărul înscrișilor să fie din prima clipă de ordinul sutelor”, a declarat aceasta.
Prezent la lansarea proiectului, spre bucuria elevilor care i-au ieșit în întâmpinare, Ciprian Marica a declarat:
”Sunt de părere că fiecare copil este special și are un potențial infinit. Ține de noi să-i îndrumpm și să-i ajutăm să-și descopere vocația. Doar găsindu-ți menirea și făcând ceea ce-ți place poți excela”.