Toți cei din jurul Valentinei Pelinel susțin că nu se pune problema ca Borcea, presupusul tată al copilului ei nenăscut, să se dea la fund. Divorțul ar fi fost denodământul sigur din primul moment, doar data lui a rămas întotdeauna incertă, date fiind… variabilele. Nimeni dintre cei implicați în această telenovelă nu s-a gândit că Alina va renunța ușor și așa a fost. Doamna Borcea ține cu dinții de mariajul ei, în timp ce, potrivit apropiaților lui, dinamovistul întocmește actele de divorț și nu a renunța încă la ideea de a o convinge să o rupă amiabil, la notar. În replică, ea a luat copiii și a plecat în America și nu ar fi exclus ca povestea să de încheie la tribunal.

A primit o gură de aer

În toată această nebunie, se pare că Pelinel a început să dea semne de nerăbdare, visul însărcinatei fiind să-l vadă liber până la momentul nașterii. Și cum acest lucru se arată puțin probabil, Valentina i-a extins puțin termenul. Până la botez (botezul copilului ei nenăscut), spun surse din anturajul fostului model. Și cum data botezului nu este bătută în cuie, Borcea se poate bucura de o nouă gură de aer, chiar și așa, după gratii.

Că pe Valentina Pelinel o vrea și o viață în trei în America, alături de bebelușul care urmează să vină pe lume, Libertatea a scris încă de la debutul scandalului. Și, se pare, de atunci nu s-au schimbat prea multe.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News