Sărbătorile pascale i-au încurcat planurile lui Pepe, anul acesta, pentru c-au picat fix înaintea unei duble aniversări foarte importante în familia lui.
Ieri, el și Raluca au sărbătorit 5 ani de la cununia civilă. Totodată, Raluca a împlinit 26 de ani. În mod normal, cântărețul ar fi organizat o petrecere mare ca să marcheze aceste evenimente, însă cum localurile și cofetăriile au fost închise până ieri, n-a avut nici unde să facă rezervare, nici unde să comande un tort.
Ieri, Pepe, a alergat cu sufletul la gură printr-un mall ca să se achite, măcar pe ultima sută de metri, de îndatoririle de soț. Și a reușit! A organizat o petrecere – poate nu chiar una așa cum și-ar fi dorit, la care însă invitații s-au simțit extrem de bine.
“Până acum, ne-am concentrat pe Paște, pe ziua Rosei. Numai în petreceri am ținut-o. De asemenea, tot zilele acestea am filmat și ultimul meu clip, în barul pe care l-am luat recent. Recunosc, abia am găsit să cumpăr tort, dintr-un mall. Important este însă că suntem fericiți. Până la ora aceasta, nu am apucat să-i cumpăr nici un cadou. Ralu nu a vrut să-i iau nimic din mall. Ce-i drept, am investit și-n grădinița pe care urmează să o deschidem în curând, și într-un bar”, a mărturisit Pepe pentru Libertatea.
Invitați: doar apropiații
Până la urmă, ca să nu mai piardă timp cu căutarea unei locații, Pepe i-a organizat Ralucăi o petrecere cu tematică, la care au fost invitate doar prietenele apropiate ale soției sale și familiile lor, în barul din buricul Capitalei pe care interpretul urnează să-l inaugureze în viitorul apropiat.
“Totul a depins de ce ținute avea fiecare acasă. A fost mai ușor de găsit ceva Gipsy Kings și anii ʼ80. Îmi pare rău că nu am reușit o petrecere cu supereroii, de ceva timp vreau să o fac”, ne-a mai spus Pepe.
Îi deschide grădinița în vila socrului
Recent, Pepe a făcut o investiție majoră. A cumpărat nu doar un bar, ci și vila socrului său din Colentina. După ce va obține toate aprobările, casa va fi transformată într-o grădiniță de lux, cu educatoare și profesori de muzică, artă sau actorie care vor cizela talentul fiecărui copil.
CITEȘTE ȘI: Pepe, declarație de dragoste pentru soția sa. Raluca își aniversează ziua de naștere