UPDATE 15.00:  La lansare au fost alături de Mioara Roman fiica sa, Oana, dar și nepoțica, Izabela. În plus, nu au lipsit Ilie Năstase și Cristi Brancu.

Gestul făcut de Ilie Năstase la lansarea cărții Mioarei Roman a trezit admirația tuturor. Galant ca întotdeauna, fostul tenismen i-a pupat mâna fetiței Oanei Roman, imediat ce a văzut-o în mulțime.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

foto: Gabriel Pătruț

La aproape 10 ani de la divorțul soților Roman, tăcerea dintre ei continuă. Și asta după ce la doar câteva luni de la despărțirea oficială din 2007, Petre Roman și-ar fi dorit să revină acasă, însă decizia Mioarei a fost, se pare, de neclintit. Abia la 2 ani de la divorț, fostul premier s-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc, femeia pentru care plecase de acasă în 2007, renunțând astfel la familia pe care o avea, chiar dacă Mioara a fost cea care a depus actele de divorț. De atunci, practic nu a mai existat niciun fel de comunicare între el și Mioara Roman.

Zilele trecute, Oana Roman a avut o tentativă de reunire a familiei cu ocazia lansării cărții mamei sale, mai ales că Petre Roman este principalul reper al cărții. Inițiativa ei a fost sortită eșecului, întrucât acesta nu a dat vreo importanță gestului făcut de fiica lui.

”Petre Roman nu a reacționat în niciun fel în legătură cu apariția cărții. Oana i-a trimis un sms, prin care i-a transmis ora și ziua lansării. Nu a răspuns”, a declarat, pentru Libertatea, Mioara Roman.

Singurul reproș pe care Mioara Roman i-l face lui Petre Roman

„Prețul libertății. Însemnări despre revoluția mea” cuprinde notițele Mioarei Roman pe parcursul a 10 ani, începând din 22 decembrie 89, prin 2004-2005 a început să înregistreze informațiile, după care toate amintirile au fost puse cap la cap în forma în care apar astăzi.

“Am luptat toată viața pentru ceea ce mi s-a luat după revoluție: libertatea personală, intimitatea. Sub ceaușism puteau să ți-o îngrădească oricât, dar ți-o protejai din răsputeri și intimitatea nu reușeau să ți-o ia. Pentru câteva ore după revoluție am dobândit poate libertate deplină atât cât poate fi pe pământ, ca apoi să pierd din nou ceva din esența libertății. Este probabil cel mai important sau singurul reproș pe care i-l fac lui Petre Roman: mi-am pierdut libertatea. Am devenit persoană publică și viața nu mi-a mai aparținut de la un punct încolo”, mărturisește Mioara Roman în cartea pe care o lansează astăzi la Romexpo la ora 13.00.

 
 

Urmărește-ne pe Google News