UPDATE: Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB) au deschis un dosar penal pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu și pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documente de certificare, în legătură cu accidentul aviatic de la Comana.
Rezultate bacalaureat 2016. Uite ce note s-au luat!
Cunoscuți în zona cluburilor și festivalurilor muzicale, The R.O.C.K. (trupa în care Nik s-a remarcat în rolul dictat de gigantul Angus Young, acela de chitarist solo), trupeții au susținut vineri, la Arenele Romane, primul eveniment de anvergură în istoria grupului, un concert tribut adus formației australiene căreia îi datorau popularitatea – AC/DC . Spectacol în care i-au avut alături pentru prima dată în activitatea lor concertistică, pe Cristi Minculescu (Iris), Gabi Nicolau (Krypton), Ovidiu Anton, Alin Dincă (Trooper) și Cristian Hrubaru, căpetenia postului Rock FM.
Bucuria reușitei evenimentului s-a lăsat cu îmbrățișari prietenești, gesturi sincere pe care artiștii participanți nu le vor uita niciodată. ”Vestea a căzut ca un fulger peste mine. Nu uit momentul de după concert în care Nik și-a dat frâu liber emoțiilor. Nu sunt solist profesionist, am acceptat să apar alături de ei pe scenă și datorită încurajărilor pe care Nik mi le-a dat înainte și în timpul concertului. Diseară, orele 21.00, ne vom strânge la fântâna din Piața Universității să îl apaudăm pentru ultima oară pe Nik Baydin”, ne-a declarat Cristian Hrubaru.
Chitarist desăvârșit dar și practicant al mai multor sporturi, diseară își vor lua rămas-bun mulți prieteni de drumeții montane și ciclism ai lui Nik Baydin, tânărul născut în Moscova, care s-a mutat în România pentru soția sa, odată cu el și părinții săi.
Înființat în 2011, The R.O.C.K. (The Rise Of the City King) s-au afirmat inițal ca grup asociat cu un popular club bucureștean, ca apoi să fie invitat la mai multe festivaluri pe plan național, amintim: Bestfest, Padina Fest, Out of Doors Fest și multe întâlniri ale motocicliștilor.
Peste 100 de persoane au adus un omagiu lui Nik Baydin, în centrul Capitalei | FOTO