Nu există loc în care Prodanca să nu-și fi pictat chipul lui Reghe în semn de iubire și devotament. A defilat cu o rochie lungă animată de portretul lui, și-a făcut husă la telefon cu același reper artistic, tort cu poză și câte și mai câte.

La rândul lui, antrenorul Stelei îi pare la fel de fidel și, de câte ori sunt împreună nu are ochi decât pentru ea. Asta, în condițiile în care petrec destul de mult timp unul departe de celălalt: ea cu cei mici în SUA, el în cantonamente cu Steaua. Dar, se pare, toate revederile sunt atât de fiebinți încât pot trece drept noi începuturi în povestea lor de iubire. Și ar mai fi ceva…

”Iubi” beneficiază de tot ce-i place

În anii scurși de când formeaza un cuplu, Anamaria a tradus și a învățat toate detaliile care îi produc plăcere lui ”iubi”, așa cum îl alintă ea, și le-a folosit ca ingrediente în rețeta care îi aduce antrenorului fericirea. Practic, de câte ori vine acasă din deplasări, Prodanca îl așteaptă pregătită.

”Laurențiu are trei lucruri de care nu se poate lipsi, care îi oferă relaxare și bucurie și despre care știm deja toți apropiații lor. Chiar dacă au revenit rutină și Ana le știe ca pe rugăciunea de seară, de câte ori aterizează, Laur o sună din aeroport și o roagă să-l aștepte cu o tărie, de obicei whisky, șorici, pe care îl au permanență la congelator, sau un grătar și să fie pregătită pentru… știți voi”, ne-a dezvăluit o sursă din anturajul cuplului.

FOTO: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News