După 9 zile în care a stat cu bandaje pe față, cântăreața a reușit, ieri, să își admire, pentru prima dată, noul nas în oglindă. Plăcut surprinsă de înfățișare, vedeta a ieșit astăzi din casă, ocazie cu care toate persoanele cu care s-a întânit au avut cam aceeași reacție când au văzut-o. “Îmi place foarte mult, eu m-am obișnuit cu mine, însă toți din jur rămân șocați atunci când mă văd prima oară după operație. Îmi spun că m-am schimbat foarte mult și că sunt foarte frumoasă”, a declarat, pentru Libertatea, Raluca de la Bambi.

Cântăreața și-a rezolvat astfel problema care o cam complexa în ultima vreme, vorbind deschis despre acest subiect, fără a invoca o problemă de sănătate, așa au procedat alte vedete din showbiz atunci când și-au corectat nasul.

Denisa și Raluca de la Bambi au apelat la același medic

Aflată în a zecea zi de la operație, artista se simte bine, nu are nicio restricție din partea medicului Călin Doboș, responsabil de noul ei nas, i-au trecut vânătăile și susține că nu a avut parte de niciun disconfort în această perioadă.

Blonda a apelat la serviciile aceluiași estetician, care i-a reparat surorii sale, Denisa, buzele, care căpătaseră un aspect inestetic din cauza substanței folosite la augmentare în urmă cu 10 ani și care între timp a fost retrasă de pe piață. Pe lângă avantajul estetic obținut, Raluca de la Bambi ne-a mărturisit că respiră mult mai bine decât înainte de operație, ea având și o mică deviație de sept, dar care nu necesita intervenția, aceasta fiind făcută exclusiv din dorința de a arăta mai bine.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News