Unul dintre aceşti prieteni este Toto Cotugno, iar tocmai pentru că prietenia lor este îndelungată şi frumoasă, Ramona nu putea rata vizita acestuia în România.
Vedeta l-a invitat pe artistul italian la Craiova, la ea acasă, iar gesturile pe prietenie sinceră nu s-au oprit aici.
În această seară, în timpul conferinţei de presă susţinute de Toto Cotugno la hotelul Premier Palace Hotel & Spa din Bucureşti, artistul a avut parte de o surpriză şi de o onoare. Traducătoare i-a fost chiar Ramona Bădescu.
Tocmai pentru că au un trecut împreună, cei doi au mai avut momente în care au uitat de asistenţă şi au început să depene amintiri.
„Pe Ramona o cunosc de când era fetiţă. Am avut şi onoarea de a o vizita la ea acasă. Mai târziu, am întâlnit-o la Portofino, alături de bărbatul acela, avocatul”, a spus Toto Cotugno. Mărturisirea acestuia a stârnit nu doar râsul româncei, ci i-a smuls acesteia şi o exclamaţie: „Soţul meu! Nu ştiu de ce toată lumea vorbea despre «avocatul»”.

Toto Cotugno va susţine un concert la Bucureşti, duminică, la Sala Palatului, începând cu ora 20.00. Artistul va fi acompaniat, în premieră, de  Orchestra Simfonică Bucureşti.

Biletele pentru concertul susţinut de Toto Cotugno la Sala Palatului din Capitală sunt disponibile pe www.Bilete.ro, în oficiile Poştei Române, magazinele Germanos şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi Eventim.ro, (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas, Cărtureşti, www.eventim.ro), dar şi la casele de bilete ale Sălii Palatului, la următoarele categorii de preţuri:

  • Categoria VIP: 350 lei
  • Categoria a I-a: 250 lei
  • Categoria a II-a: 150 lei

 

Urmărește-ne pe Google News