Raoul și Mirabela Dauer au început anul împreună, pe meleaguri străine.
Asta după ce, aproximativ trei ani, nu au vrut să mai audă unul de celălalt. El spunea că artista îl sufoca, motiv pentru care a decis să renunțe la colaborarea lor. Pe de altă parte, Mirabela afirma că nu-l mai suporta lângă ea, iar acesta ar fi fost motivul rupturii.
Ei bine, cei doi au lăsat totul în urmă și au urcat din nou pe aceeași scenă. Au făcut-o în fața unei săli pline, în aplauzele tuturor. În plus, Mirabela și Raoul au fost iar chemați în Israel. Au vizitat din nou locurile sfânte, cum o mai făcuseră și altă dată. Artistul a fost însă însoțit și de prietena sa. Recent, acesta declarase despre actuala iubită, pe care a cunoscut-o la un eveniment, că intenționează să se căsătorească cu ea.
Și-au recunoscut sentimentele
În ciuda animozităților din trecut, atât Raoul, cât și Mirabela, nu au ascuns faptul că între ei a existat o legătură specială. Nu o idilă, ci o relație în care ambii au ținut unul la altul.
”Pentru mine a fost şi este un om apropiat sufletului meu”, a mărturisit artistul.
La rându-i, Mirabela a spus:
”Poate s-a dezmeticit că după toată familia lui, eu am ţinut cel mai tare la el. Am fost singurul om care a ţinut la el după părinţii lui”.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/Andreea Popescu, de la viața de dansatoare la ”credința cea dreaptă și mântuitoare”