Deși de dimineață a bubuit informația conform căreia Cheloo este suspect de trafic de droguri după ce polițiștii antidrog au descoperit în casa lui aproape jumătate de kilogram de canabis, pe măsură ce orele au trecut și ancheta a înaintat se conturează o nouă ipoteză în ceea ce-l privește pe cunoscutul artist.

Băiatul rău al showbizz-ului românesc este, în acest moment, audiat de procurorii DIICOT Ploiești și de polițiștii de la IGP la fel ca și ceilalți șapte amici de-ai săi despre care anchetatorii spun că formează o grupare de traficanți de canabis care aproviziona orașul Breaza și împrejurimile acestei localități cu ”iarbă” adusă de undeva din București. Nu mai că, la perchezițiile făcute azi dimineață acasă la Cheloo s-au găsit doar…15 grame de canabis! O cantitate care, dacă nu este coroborată cu probe solide care să demonstreze că hip-hopper-ul este traficant îl poate plasa pe acesta doar în zona consumatorilor! În această situație, artistul ar putea fi încadrat doar la ”deținere de droguri pentru consum”, infracțiune mult mai lejeră pedepsită cu închisoare de la șase luni la doi ani sau cu amendă. ”Practica spune că în astfel de situații, dacă e vorba doar de consum și nu de trafic de stupefiante, se renunță la urmărirea penală și se aplică munca în folosul counității”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News