Pe același model ca al Iulianei Luciu căreia Ioan Neculaie i-a interzis să mai facă declarații publice, Lidia Buble s-a văzut nevoită să urmeze exemplul iubitului ei, Răzvan Simion, și să taie orice legătură cu presa.

După cum s-a putut observa în perioada de când a plecat de lângă nevastă și copii, matinalul nu a fost un tip prea vorbăreț, care-și expunea viața privată pe tavă, însă Lidia oferea declarații spumoase ori de câte ori era intervievată. De când a făcut imprudența de a face dezvăluiri despre relația dintre iubitul ei și copiii din căsnicia cu Diana, Lidia Buble nu doar că a fost apostrofată de partener, după cum susțin apropiații cuplului, dar i s-a interzis cu desăvârșire să mai vorbească despre viața lor amoroasă.

Pentru a se asigura că nu va încălca pactul dintre ei și că va rezista presiunii reporterilor, Răzvan s-a angajat să o însoțească chiar și la evenimente, lucru destul de neobișnuit pentru el.

Se ascund într-un colț

Atunci când merg împreună la evenimente, Răzvan și Lidia nu socializează nici măcar cu ceilalți invitați, de teamă ca nu cumva vreun reporter să audă conversația lor sau chiar să nu fie „trădați” de vreun coleg de breaslă. Dovadă sunt imaginile în care, aflați la o prezentare de modă, cei doi s-au așezat într-un colț stingher, cât mai departe de ochii curioșilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News