Vizionara Carmen Harra ne-a explicat în EXCLUSIVITATE, cum stau lucrurile din punct de vedere al energiilor şi al numerologiei, între Bianca Drăguşanu şi Victor Slav. Din păcate, situaţia nu este una prea roz.
Calculând numerologic, ei au o relaţie complementară (partenerii se completează reciproc), nu una de suflete pereche. Nu ştiu dacă neapărat el o mulţumeşte material. Ea vrea să trăiască la un anumit standard, iar el nu i-l poate oferi. Dar completarea reciprocă e un factor pozitiv şi puternic, singura mare problemă care ar putea apărea în viitor e că el nu va putea rezista la nivelul material pe care ea îl impune. Ea vrea securitate materială, iar el vrea securitate emoţională. El e un pacifist, iar ea are alt mod de a veda lucrurile, ei operează diferit şi aici e zona în care pot intra într-un conflict, iar în război ea e necruţătoare. Relaţia asta prezintă multe pericole de destrămare, deşi cred că e una dintre cele mai puternice relaţii pe care ea le-a avut până acum. Relaţia ei karmică din alt timp a fost cu Cătălin Botezatu, ei trebuiau să se întâlnească în această viaţă pentru un an sau doi, dar Botezatu e genul mult prea independent pentru a ajunge să fie cu cineva. Botezatu nu ştiu dacă poate fi la modul real cu cineva vreodată, e un izolat, un om care trăieşte în lumea lui. Poate fi cu diferite persoane, dar pentru perioade foarte scurte. Ea a vrut multe lucruri de la Botezatu pe care el nu a putut să i le ofere, iar la finalul relaţiei, lui nu i-a mai păsat de ea. Ea şi Botezatu şi-au lăsat nerezolvată relaţia şi poartă amândoi mai departe bagajul acesteia.
- EXCLUSIV | Carmen Harra: „Cu cât îţi cunoşti mai bine destinul, cu atât unele lucruri le poţi anticipa şi preveni”
- EXCLUSIV | CARMEN HARRA, despre tragedia MONICĂI GABOR: „Crezi sau nu în blesteme, acestea apar sub diferite forme!”
CONCURS