Eric Stoica (36 de ani), rezident în Statele Unite, Carmen Ionescu (36 de ani) şi Cosmin Murea (38 de ani), cei trei cărora Inna, Akcent ori 3rei Sud- Est le sunt tributari că au inventat o nouă meserie în ţara noastră – muzica de club şi discotecă în limba română -, au rememorat momentele istorice din urmă cu 20 de ani, când melodiile lor umpleau stadioane din întreaga ţară cu plătitori de bilete. Performanţele lor, cu greu egalate de o formaţie românească, au făcut posibil ca trupe precum Genius, MB&C ori Double D să aibă succes.
Emoţionaţi, cei trei şi-au amintit de începuturile poveştii lor, de cum au compus primele melodii în buncărul antiatomic al unui bloc din Rahova, de zilele în care erau cele mai cunoscute vedete ale Bucureştiului şi de neşansa de a se fi “născut” ca formaţie înaintea noţiunii de showbiz.
Marea reunire, prima după 14 ani, a avut loc la aniversarea celei mai înfocate admiratoare a trupei, Aurora, care i-a dorit alături de ea la împlinirea a 60 de ani. Şi, cum o astfel de fidelitate nu poate rămâne nerăsplătită, sărbătorita a primit din partea trupeţilor un cadou muzical: Cosmin, Carmen şi Eric au urcat pe scenă şi au interpretat piesa “Noapte de vis”.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Doar unul are copii

EXCLUSIV | Reuniune istorică a trupei care a «năşit» showbizul românesc, t-Short
La 18 ani de la lansarea melodiei “Noapte de vis”, care s-a vândut în 100.000 de exemplare doar în prima săptămână, copiile trecând lejer de un milion de unităţi, Eric lucrează într-un studio de înregistrări din Los Angeles şi a contribuit la coloane sonore pentru video jocuri populare.
Carmen este economistă şi munceşte în domeniul cosmetic în Bucureşti, iar Cosmin este proprietarul unui club în Râmnicu Vâlcea, fiind şi singurul din fosta trupă care are copii, trei la număr – gemenii Mihnea Nicolae şi Antonio Teodor (8 ani) şi Iustinian (13 ani). (Florian Gheorghe)

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.