Are vreo legătura plecarea dumneavoastră cu cea a lui Adrian Sârbu?
Depinde din ce unghi o privim! Şi da, şi nu! Probabil că plecarea lui Adrian Sârbu, pe care îl respect si cu care am avut cele mai mari realizari în ultimii 20 de ani, a grăbit un pic decizia mea de a începe ceva pe cont propriu!
Ce se va întâmpla cu proiectul LaLa Band?
Plecarea mea din trust nu are nicio legătură şi nu afectează în niciun fel LaLaBand! Trupa există în continuare, este, în continuare, foarte activă pe piaţa muzicală din România! La fel şi cel mai recent proiect TV în care ei sunt, “O nouă viață”, telenovela muzicală care este difuzată, în prezent, pe ACASĂ Tv! Tinerii din Lala Band au pornit cu mine la drum, îşi continua drumul cu mine. Vom mai face multe lucruri împreuna.Veti vedea.
Aveţi regrete în ceea ce priveşte plecarea de la MediaPro?
În general, când iei o decizie, trebuie să ţi-o asumi, iar regretele nu-şi au locul! Desigur, atunci când stai aproape 19 ani într-o companie, te gândeşti la locurile în care îţi petreceai, de multe ori şi 14 ore pe zi, la oamenii cu care interacţionai. Dar, dacă stau să mă gândesc, o să-mi lipsească “Casa Z” din Buftea, locul unde era biroul meu, chiar pe marginea lacului! Îmi lipseste déjà echipa mea de productie, desi o parte din ei, sunt alături de mine în şcoală şi în
proiectele pe care le avem in dezvoltare. Vom produce curând, sunt sigură.
Ce aveţi de gând să faceţi pe viitor?
“Tv& Film Academy by Ruxandra Ion” a început inscrierile la a doua serie de cursanti si functioneaza deja din 3 februarie! În afară de aceasta, voi continua să produc pentru piaţa TV din România, diferenţa este că nu voi mai fi “exclusivă” pentru o televiziune sau concern. Deja am multe proiecte, ambitioase, vă voi spune mai multe la momentul potrivit! În afară de casa de producţie, în paralel mai există şi “Act Smart House”, firma mea de impresariere artistică şi talent management, firma care are déjà contracte de reprezentare semnate, în acest moment, cu mari artiști români! După cum vedeţi, nu stau degeaba!