Scena s-a consumat joi dimineață în Piața Drumul Taberei luată cu asalt de cei care nu au prea avut timp să-și reînnoiască stocurile alimentare pentru petrecerea de Revelion. Îmbrăcat la cojoc, Vlădutz a ”aterizat” ușor zgribulit lângă standul cu murături, l-a ”măturat” cu privire preocupată și mirată și, după o tură dată în jurul micii cozi care se formase, a luat rapid o decizie. Ajutat de schimbul complice de priviri avut cu unul dintre vânzători, bucătarul s-a dus la ușa din dos pentru a fi servit rapid, în liniște și, mai ales, cu prioritate. Precum a văzut el că a făcut șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Puținii oameni de la rând, nu mai mult de cinci șase la număr, la care-și așteptau civilizați în frig rândul la gogonele, varză sau castraveți murați nici nu au apucat să reacționeze în vreun fel la gestul de superioritate al personajului pe care-l știau de la televizor.

Însă, Vlădutz cel grăbit și ușor ignorant, mult prea ocupat să aștepte zece minute pentru a fi servit la rând cu murăturile preferate, trebuie să știe că în urma sa a lăsat deschisă o sesiune de comentarii care nu i-au fost deloc prietenoase.

Graba lui Vlădutz nu se lasă cu anchete, ca la Tăriceanu

Grăbit sau nu, Vlădutz cel priceput în ale gastronomiei s-a dus să cumpere varză și s-a făcut de…varză în fața fanilor lui. În afara faptului că a fentat un rând de doar cinci oameni, antenistul poate să mai aibă încă o mulțumire. În comparație cu Tăriceanu, gestul său nu va băga în anchetă nici un zarzavagiu, așa cum s-a întâmplat la ”Permise” unde doi polițiști au plătit pentru graba politicianului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News